Sari direct la conținut

Romania – potential economic, dar riscuri mari pentru investitori

HotNews.ro

Potentialul economic al Romaniei si Bulgariei este considerabil, in special in cazul tarii noastre, insa investitorii care intra pe aceste piete se confrunta cu riscuri mai mari decat in cazul tarilor care au aderat la UE in 2004, arata Financial Times intr-o analiza asupra situatiei economice a tarilor din centrul si estul Europei.

Cele doua tari, ce au aderat la Uniune la inceputul acestui an, se confrunta si cu probleme serioase in ceea ce priveste coruptia, precum si crima organizata in cazul Bulgariei.

Stabilitatea economica si politica din cele doua tari nu este garantata, sunt de parere ziaristii de la Financial Times.

Romania, al carei Produs Intern Brut a crescut anul trecut cu 7,7%, da semne de supraincalzire economica. Pentru a sprijini aceasta afirmatie, FT arata ca deficitul extern al tarii noastre a urcat la 11,6% din PIB, iar cheltuielile, atat cele publice, cat si cele private, sunt in continua crestere.

In acelasi timp, activitatea legislativa este impiedicata de repetatele batalii politice dintre presedintele Traian Basescu si guvern.

In Bulgaria, situatia politica este mai stabila, insa economia este mult mai vulnerabila la socurile externe. Deficitul sau de cont curent a urcat anul trecut la 14,8% din PIB.

Dintre toate tarile fost comuniste, Slovenia inregistreaza cel mai scazut risc macroeconomic, care nu este insa neglijabil. De altfel, aceasta tara este si prima tara ex-comunista care a aderat la zona euro.

Ungaria, impreuna cu Polonia si Cehia, au fost supuse unor adevarate provocari in sectorul cheltuielilor publice. Anul trecut, guvernul de la Budapesta a promovat o serie de reforme al caror scop a fost temperarea imprumuturilor guvernamentale. Insa, la fel ca si in Cehia si Polonia, acestea nu au o perspectiva pe termen lung, apreciaza FT.

Slovacia, in schimb, si-a pus finantele pe o baza solida, cu perspective favorabile pe termen lung. Aceste reforme au plasat-o in fruntea vecinilor sai in ceea ce priveste pregatirile pentru trecerea la moneda euro.

In cele trei tari baltice, stabilitatea macroeconomica a fost amenintata recent de inflatia in crestere si de deficitul de cont curent generat de un avans economic prea rapid.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro