Sari direct la conținut

Romania, promovata in lista tarilor monitorizate in vederea primirii statutului de piata bursiera emergenta

HotNews.ro
Bursa de Valori Bucuresti, Foto: BVB
Bursa de Valori Bucuresti, Foto: BVB

Romania a fost promovata in lista tarilor ce vor fi monitorizate in vederea acordarii statutului de piata emergenta de catre FTSE, liderul mondial de clasificare a indicilor bursieri, conform Raportului Anual de Clasificare a Pietelor de Capital Nationale, publicat in septembrie, transmite AmCham, camera de comert americana in Romania.

Bursa din Romania are acum statutul de piata de frontiera.

Bursa de Valori Bucuresti organizeaza vineri,o deschidere oficiala a sedintei de tranzactionare, ce va marca includerea Romaniei in Watchlist, conform deciziei FTSE Russell publicata joi, informeaza un comunicat BVB.

Piata de capital din Romania a fost inclusa pe lista tarilor care prezinta un potential substantial de a trece la statutul de piata emergenta intr-un orizont de timp scurt sau mediu, arata sursa citata.

„Decizia FTSE este un semnal pozitiv pentru investitori, confirmand progresul inregistrat de piata de capital locala, atat in ceea ce priveste infrastructura cat si cadrul de reglementare”, afirma AmCham.

Prin grupul de lucru dedicat pietei de capital din Romania, AmCham in colaborare cu alte structuri asociative a promovat recomandari de eficientizare si crestere a atractivitatii pietei de capital din Romania precum indepartarea celor opt bariere administrative sau masuri de atragere a investitorilor institutionali nerezidenti, esentiale pentru a transforma piata de capital intr-o sursa de finantare fiabila si atractiva pentru investitori publici si privati, afirma camera de comert americana

FTSE revizuieste anual clasificarea tarilor in cele patru categorii ￯ piete de capital dezvoltate, piete de capital emergente avansate, piete de capital emergente secundare, si piete de capital de frontiera, prin analizarea a 21 de criterii care urmaresc cadrul de reglementare, custodia si decontarea, cadrul de tranzactionare, operatiunile cu derivative.

Perioada de monitorizare care debuteaza acum si pentru Romania, dureaza minimum un an, astfel ca orice modificare a statutului Romaniei va fi anuntata cu ocazia raportului intermediar publicat de FTSE in martie, urmand ca deciziile finale sa fie comunicate odata cu publicarea raportului anual in luna septembrie, mai precizeaza AmCham.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro