Sari direct la conținut

Romania sustine introducerea taxei pe tranzactiile financiare, daca va exista un acord la nivelul UE

HotNews.ro

Romania va sustine introducerea taxei pe tranzactiile financiare daca, la nivelul Uniunii Europene, toate statele membre vor ajunge la un acord in acest sens, a spus ministrul afacerilor europene, Leonard Orban intr-o intalnire online cu cititorii HotNews.ro. El a remarcat ca exista, totusi, institutii in Romania care si-au exprimat rezervele in acest sens.

„In masura in care ar exista un acord la nivelul tuturor statelor membre, in mod logic Romania va trebui sa sustina introducerea unei asemenea taxe la nivelul Uniunii”, a spus ministrul. „De asemenea, as dori sa subliniez ca exista anumite rezerve ale unor institutii din Romania cu privire la introducerea acestei taxe, pentru ca se considera ca aplicarea ei doar la nivel european ar putea conduce la riscul delocalizarii unor institutii financiare din statele membre ale UE”, a completat acesta.

Ministrul Orban crede insa ca este putin probabila acceptarea unei astfel de taxe in conditiile in care multe state membre se opun.

Germania si Franta au discutat posibilitatea unei astfel de taxe, cel putin la nivelul zonei euro, in conditiile in care o serie de alte tari, in frunte cu Marea Britanie, si-au exprimat opozitia. Danemarca, detinatoare a presedintiei UE in aceasta perioada a aratat ca nu este de acord cu o astfel de taxa doar la nivel european si ca o va accepta daca ea se va impune international, ceea ce este improbabil.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro