Sari direct la conținut

Romania trebuie sa identifice si sa emita pasapoarte pentru toti caii pana in iulie 2008

HotNews.ro

Romania trebuie sa identifice si sa emita pasapoarte pentru toti caii pana in luna iulie a anului viitor, potrivit unei derogari acordate de Comisia Europeana, informeaza NewsIn. Perioada de gratie a fost acordata deoarece, la data aderarii, primul termen impus Romaniei, doar 40% dintre cai erau identificati.

„De aproape 3 ani, operatiunea de identificare a cailor a stagnat. Pana in prezent, avem 400.000 de cai identificati dintr-un efectiv de un milion de cabaline”, a declarat, miercuri, presedintele Autoritatii Hipice Nationale, Robert Bartha, citat de NewsIn.

„Comisia Europeana ne-a tot amanat, dar de data aceasta chiar trebuie sa respectam acest termen. Alaturi de identificare, trebuie sa rezolvam si problema pasapoartelor pentru cai, pentru ca in Uniunea Europeana este interzisa miscarea cailor fara pasaport”, a mai precizat Bartha.

Cerintele Uniunii Europene sunt stricte in ceea ce priveste identificarea animalelor si, implicit a cailor, deoarece, in acest fel, pot fi monitorizate bolile animalelor. In plus, la nivelul fiecarui stat membru, proprietarul nu poate sa primeasca nicio forma de sprijin financiar daca animalul nu este identificat.

Mai mult, pana in momentul in care primesc pasaportul, legea le interzice proprietarilor sa isi scoata animalele din curte.

Identificarea animalelor este in stransa legatura cu controlul bolilor animalelor. De altfel, tara noastra a fost atentionata ca are restante la acest capitol chiar in Raportul de tara din septembrie 2006.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro