Romania va fi afectata marginal de criza creditelor ipotecare, perspectivele economice sunt pozitive
Cresterea economica va fi de 6,6%, in 2008, si se va mentine peste 6% in urmatorii doi ani datorita, in principal, sectoarelor de servicii si de constructii, a declarat luni economistul sef al Bancii Romane de Dezvoltare (BRD), Florian Libocor. Inflatia anuala ar putea atinge varful anului 2008 abia in iulie, cand ar urma sa ajunga la 9%, dar se va tempera in a doua parte a anului, iar media anuala va fi de 7%. Banca Nationala a Romaniei ar putea decide, intr-un astfel de context, o noua majorare a dobanzii cheie pana la 10%, la sedinta din iulie.
„In opinia noastra, cresterea economica ar putea sa fie chiar mai mare de 6,6% in 2008, dar estimarea a luat in calcul varianta cea mai putin optimista”, a afirmat Libocor, intr-o conferinta de presa. Perspectivele Romaniei sunt pozitive, iar agentia de rating Fitch, care a retrogradat recent calificativul acordat sistemului bancar, precum si investitorii isi vor revizui atitudinea, in urmatoarele sase-sapte luni, a precizat economistul sef al BRD. Acesta a preconizat o accentuare a inflatiei in iulie, pana la 9% din cauza cresterilor anuntate de preturi administrate – energie, carburanti, electricitate. „Ratele anuale ale inflatiei se vor mentine peste tintele anuntate de Banca Nationala, in 2008 si in 2009”, a estimat Libocor.
In eventualitatea unei inflatii mai mari in iulie, analistul BRD a spus ca dobanda de politica monetara va creste cu 0,5%, pana la 10%, la sedinta Consiliului de Administratie al Bancii Centrale din aceeasi luna. „Au avut loc cresteri consecutive de peste doua puncte de procentuale la ultimele sedinte, iar efectul dobanzii se simte in piata abia dupa sase-noua luni. Prin urmare, ar putea ramane 9,5% in mai pentru a fi majorata la 10%, in iulie”, a explicat Libocor. Acesta a precizat ca dobanda ar putea reveni la 9% in ultimele luni ale anului.
Economia romaneasca va fi afectata marginal, adica aproape deloc, de criza creditelor ipotecare „subprime”, a mai opinat economistul sef al BRD, argumentand ca sistemul bancar este solid, in ciuda vulnerabilitatii create de deficitul mare de cont curent, nivelul creditelor restante este foarte redus, intermedierea financiara reprezinta mai putin de 50% din PIB, iar rezervele valutare au acoperire pentru o perioada de sase luni.
Cursul de schimb ar putea cobora pana la un minim de 3,4 lei pentru un euro in 2008 si de 3,35 lei pentru un euro anul viitor. Pentru 2009, estimarile economistului sef al BRD arata ca inflatia va fi de 5%, cresterea economica de 6,3%, iar deficitul de cont curent va urca de la 14,8%, cat este prognozat pentru acest an, la 15,9%.
Deficitul bugetar se va mentine in limitele criteriilor economice de la Maastricht pentru aderarea la zona euro, respectiv sub 3% atat in 2008, cat si in 2009. Datoria publica, considerata a fi punctul forte al politicii fiscale, se va mentine la un nivel scazut, de 27%, in acest an si anul viitor. Investitiile straine directe vor cumula opt miliarde euro in 2008 si 8,5 miliarde euro in 2009.