Sari direct la conținut

Romania, vice-campioana la atractivitate in imobiliare

La cresterea interesului pentru piata imobiliara contribuie cererea din ce in ce mai mare de spatii in cladiri noi, cresterea stabilitatii economiei si, nu in ultimul rand, intrarea pe piata a unor mari fonduri de investitii internationale, care poleiesc cartea de vizita a Romaniei.

Chiar daca nu mai obtin rata de profit de altadata, investitorii dau navala in Romania. Alegerea lor este una buna, spun specialistii internationali, pentru ca tara noastra se afla in topul celor mai atractive piete imobiliare din lume.

Un studiu al PriceWaterhouseCoopers a stabilit, anul trecut, ca suntem cea mai interesanta piata de investitii, in timp ce un alt studiu, al Colliers International, situeaza Romania pe locul doi din lume.

Potrivit acestuia, pe primul loc se afla piata imobiliara din Manhattan, Statele Unite, unde se gasesc cele mai solicitate spatii de birouri, si unde, de regula, agentii imobiliari lucreaza cu liste de asteptare pentru chiriasi.

Romania se afla pe locul doi, conform studiului mentionat, insa reprezentantii companiei nu au dorit sa furnizeze informatii suplimentare. Studiul contine informatii confidentiale, pe care firma de consultanta le pastreaza cu strasnicie.

De necontestat sunt profiturile care se obtin din sectorul imobiliar in Romania. Nu se stie ce a fost mai intai, topul sau investitorii institutionali care au navalit pe piata romaneasca, dar cu certitudine sectorul este dinamic, mai ales in Capitala.

“Dezvoltatorii profesionisti obtin, in functie de piata, randamente anuale intre 15 si 30%, dar, in functie de volumul investitiilor, randamentul poate cobori chiar spre 10%”, afirma Bogdan Georgescu, managing partner al Colliers International, care nu crede insa ca exista la aceasta ora pe piata dezvoltatori care sa accepte un randament mai mic de 10% pe an.

Iar acestia sunt investitorii care pun cap la cap toate etapele constructiei si al pre-inchirierii cladirilor, fiind cei care isi asuma riscul realizarii si verificarii potentialului de piata al proiectului. In afara de afacerile “cuminti” din imobiliar, exista si plasamente care au un grad mai mare de risc, dar, de obicei, aduc si mai multi bani.

Acestea se fac, de regula, cu terenuri sau cu cladiri care au o situatie juridica incerta. Pentru speculatori, randamentele sunt de regula de 50%, pentru terenuri, si chiar aproape de 100%, pentru tipurile de business aflate in apropierea zonei gri. Pe de alta parte insa, exista si investitori care nu vor sa-si asume prea multe riscuri si cumpara imobile noi de la dezvoltatori.

Este vorba de fondurile de investitii internationale, care doar “culeg” aceste cladiri si isi consolideaza portofolii de zeci de mii, chiar sute de mii de metri patrati de spatii, pe care le administreaza ulterior.

Acestia, preluand proiectele la “a doua mana”, se multumesc cu randamente de 7-8%, in conditiile in care acum doi-trei ani profiturile anuale puteau trece de 10%. si cu toate ca aceste cifre scad constant, cu cat creste oferta de cladiri noi, stam totusi cel mai bine in Europa Centrala si de Est, pe acele piete care au inregistrat un adevarat boom in ultimii zece ani.

Articol integral in Capital

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro