Sari direct la conținut

Romanian Stock Market Summit: Mediul de afaceri și BNR susțin că este nevoie de supraviețuirea Pilonului II de pensii

HotNews.ro
Romanian Stock Market Summit, Foto: Hotnews
Romanian Stock Market Summit, Foto: Hotnews

​Reprezentanții mediului de afaceri românesc și Banca Națională a României (BNR) au vorbit luni, în cadrul unui eveniment, despre importanța Pilonului II în economie. De asemenea, ei au susținut că este nevoie de un dialog între mediul privat și stat.

„Din păcate, și este o invitație lansată către toți stakeholderii, îmi pare rău că nu avem și reprezentanți din Guvern aici de față, avem nevoie de comunicare. Trebuie să facem astfel de evenimente și lumea să învețe de ce capitalul românesc ar putea să devină mai puternic. Capitalul românesc nu va exista vreodată fără bănci puternice și fără multinaționale puternice. Trebuie să comunicăm constant cu Guvernul și să înțeleagă că taxele pe care noi le plătim nu le putem plăti decât dacă noi ne dezvoltăm mai repede și mai bine”, a declarat Mihai Marcu, președinte MedLife Group.

  • Cred că bursa este un Pilon fundamental al dezvoltării economice și al capitalului românesc și că Pilonul II este un Pilon fundamental al bursei.

La rândul său, Adrian Tănase, director general al BVB a precizat că speră la existența, în continuare, a Pilonului II.

„Pilonul II reprezintă o comunitate de investitori care economisesc obligatoriu în acțiuni și obligațiuni. Să construim această comunitate de investitori care lipsește cu desăvârșire din România, aceia care economisesc voluntar. În jurul acestui Pilon II putem construi și Pilonul III. Premisa pentru a avea această comunitate de investitori este creată, de aceea sperăm ca acest Pilon II să existe în continuare. Dacă nu vom avea un cadru de reglementare stabil, nu vom avea o piață de capital eficientă”, a explicat Tănase.

De asemenea, Omer Tetik, directorul general al Băncii Transilvania, a susținut faptul că a ajuns să aibă o altă conotație cuvântul profit.

„Cuvântul profit a devenit un cuvânt foarte urât. Ca și cum a face profit e ca și cum am fi implicați în activități ilegitime”, a precizat Tetik.

Marea majoritate, dacă nu toate cele 7 societăți de administrare ale Pilonului II se gândesc să se retragă din România, a declarat luni Valentin Lazea, economist-șef al BNR, în cadrul Romanian Stock Market Summit.

”Din ce înțeleg eu din discuția cu Asociația Pensiilor administrate privat, marea majoritate, dacă nu toate cele 7 societăți de administrare ale Pilonului II se gândesc să se retragă din România, deoarece condițiile li se par excesiv de oneroase. Un efort financiar mare pentru un câștig inexistent. 7,25 milioane persoane ar avea de suferit”, a spus Lazea. Efectele Ordonanței de Urgență 114/2018 ar putea să inverseze procesul de atingere a bursei a statutului de piață emergentă, fiind afectate investițiile, pensiile și finanțarea Guvernului, a mai adăugat Lazea.

Vezi mai multe aici: Economistul șef al BNR: Înțeleg că cei 7 administratori din Pilonul II se gândesc să se retragă din România

În opinia președintelui BVB, Lucian Anghel, politicul și economicul trebuie să facă o alianță, să încheie un pact pentru prosperitate.

„Pachetul pentru prosperitate este soluția. Trebuie să construim viitorul împreună cu mediul politic. Dacă dorim prosperitate pentru români, mediul privat nu poate fi ignorat. Mediul privat în România generează aproape 80% din valoarea adăugată în aceasta țară. PIB înseamnă valoare adăugată. Dacă dorim prosperitate nu poate fi ignorat”, a mai spus oficialul BVB.

Vezi mai multe aici: Lucian Anghel (BVB): Două țări africane sunt înaintea României la capitolul educație financiară

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro