Skip to content

Romanii, asteptati la bursa londoneza

Apropierea Romaniei de momentul integrarii in Uniunea Europeana, cresterea economica din ultimii ani si liberalizarea contului de capital deschid noi oportunitati de ½nantare pentru companiile comerciale romanesti. Listarea actiunilor la bursele internationale este una dintre acestea.

Dezvoltarea activitatii unei societati comerciale presupune, bineinteles, resurse financiare pe masura. Teoretic, banii necesari pot veni din trei directii. Prima este data de asa-numitele surse proprii, adica din reinvestirea profitului. Cea de-a doua sursa de finantare este reprezentata de imprumuturile bancare. Alternativa la acestea este data de piata de capital.

Prin listarea actiunilor in ringul bursier, companiile pot obtine finantari ale caror costuri pot fi mult mai reduse. Bursa de Valori Bucuresti este insa aproape nefolosita in acest scop. Apropierea Romaniei de momentul integrarii europene aduce insa dupa sine posibilitatea listarii de actiuni pe pietele internationale de capital.

Interes londonez

Evolutiile economice din Romania au atras atentia uneia dintre cele mai puternice burse internationale. „Exista o crestere foarte sustinuta pe piata din Romania.

De asemenea, vedem tot mai multe investitii in Romania si consideram ca acest lucru poate fi foarte bine completat cu accesul societatilor romanesti la o bursa internationala’’ – a spus ieri Jon Edwards, senior manager la London Stock Exchange (bursa londoneza).

Finmedia a organizat ieri o conferinta cu tema „Obtinerea de finantare internationala pentru companiile romanesti: oportunitatea AIM”, in cadrul careia au fost expuse avantajele de care pot profita societatile comerciale romanesti daca opteaza sa-si coteze actiunile pe AIM, bursa londoneza dedicata companiilor in dezvoltare, cu o capitalizare la sfirsitul anului 2004 de peste 50 de miliarde de

dolari.

Afaceri pe banii marilor investitori

Piata londoneza de capital nu mai are nevoie de nici o prezentare. Pentru ca o piata unde se-nvirt 2,6 mii de miliarde de lire sterline spune totul depre oportunitatile de finantare concentrate in city-ul financiar londonez. Nu doar marile companii pot beneficia de vizibilitatea oferita de prezenta pe pietele internationale de capital si de aceasta formidabila concentrare de capital.

Pe piata AIM, componenta a London Stock Exchange si care functioneaza din anul 1995, coteaza in prezent peste 1.200 de companii din intreaga lume. Ritmul de crestere al AIM arata ca aceasta este de departe piata de capital cu cea mai spectaculoasa crestere pe plan mondial.

Succesul este perfect explicabil prin aceea ca reglementarile acestei piete bursiere au fost proiectate sa vina in intimpinarea nevoilor de finantare a companiilor mai mici.

Acces usor, avantaje mari

La Bursa AIM coteaza in prezent peste 1.200 de companii din 32 de domenii de activitate, cu o medie de 6.600 de tranzactii zilnice. De ce si companiile romanesti isi pot cota actiunile pe aceasta piata? Raspunsul consta in conditiile mult mai putin restrictive de acces pe piata, chiar in comparatie, de exemplu, cu cele in vigoare pentru a cota la Bursa de Valori Bucuresti.

Companiilor nu li se cere sa aiba un anumit istoric al evolutiei societatii, accesul nu este conditionat de un nivel minim al valorii de piata si nici ca un anumit procent din actiuni sa existe deja in piata.

In schimb, avantajele lansarii unei oferte publice initiale de actiuni pe piata AIM sint mari. Se poate obtine accesul la capitalul investitorilor institutionali, recunoasterea internationala a companiei este implicita, la fel si valoarea obiectiva a afacerii, recunoscuta in ringul bursier. Costurile anuale ale cotarii pe aceasta piata internationala sint de doar 8.000 de dolari.

In comparatie, aceleasi costuri pot ajunge la Bursa din New York pina la 500.000 de dolari anual. Accesul relativ facil nu inseamna insa lipsa unor conditii minimale. Managementul companiei trebuie sa fie puternic, planul de afaceri trebuie sa fie bine structurat si sa contina obiective care pot fi atinse, iar produsele companiei trebuie sa aiba un potential international.

Evident, odata listate in ringul bursier, companiile trebuie sa informeze investitorii asupra evolutiei economice si a perspectivei dezvoltarii afacerii. Companiile sint insa permanent tinute la curent cu toate aceste cerinte prin intermediul asa-numitilor Nominated Advisors (NOMAD).

Municipalitatea Bucuresti intentioneaza sa emita obligatiuni pe piata externa

In acest moment s-a finalizat stringerea documentelor in vederea elaborarii draftului de emisiune si a prospectului de emisiune. Emisiunea este preconizata a avea loc la sfirsitul lunii mai, inceputul lunii iunie, pe piata de capital de la Luxemburg.

Municipalitatea apeleaza la acest instrument de finantare, deoarece astfel va obtine beneficii financiare (dobinzi, comisioane reduse, comparativ cu piata interna) si, de asemenea, poate sa-si creeze o strategie de management financiar.

Emisiunea de obligatiuni nu necesita garantia statului, deoarece municipalitatea detine un rating international, acordat de cea mai mare organizatie in domeniu – Standard &Poor’s.

Din beneficiile obtinute de municipalitate in urma emisiunii de obligatiuni se va finanta constructia unui pasaj suprateran deasupra liniilor ferate din Gara de Nord, care leaga doua sectiuni ale inelului principal de circulatie al orasului.

Vor fi instalate linii de tramvai pe pasajul suprateran si va fi creata o noua statie de tramvai deasupra liniilor ferate, avind legaturi pietonale cu statia de cale ferata Basarab si statia de metrou Basarab.

Investitia include rampe de acces, modificari in reteaua sinelor de tramvai in apropierea pasajului suprateran, schimbari minore la statia de metrou Basarab si adaptari ale diferitelor retele din zona. Un alt treilea proiect ce va fi finantat consta in construirea unei facilitati de parcare subterana in zona Garii de Nord.

Constructia subterana va fi facuta pe trei niveluri si va asigura 1.700 de spatii de parcare, legatura pietonala cu Gara de Nord, spatii comerciale si dotari necesare bunei functionari.