Sari direct la conținut

Romgaz anunță producție mai mare de gaze, odată cu sporirea producţiei din zona Caragele

HotNews.ro
Romgaz, Foto: Romgaz
Romgaz, Foto: Romgaz

Producţia de gaze a Romgaz va cunoaşte o creştere până la finalul acestui an, odată cu sporirea producţiei din zona Caragele, informează compania. Zăcământul de la Caragele livrează zilnic în sistem 700.000 metri cubi de gaze, iar tendinţa este una de majorare a producţiei până la mijlocul lunii decembrie, la 1.000.000 metri cubi pe zi, o dată cu finalizarea şi punerea în funcţiune a colectorului de 16 km.

În funcţie de rezultatul sondelor de cercetare, producţia zilnică estimată poată creşte începând cu anul 2020 până la 1.700.000 metri cubi pe zi.

Investiţiile propuse pentru anul următor în zăcământul de la Caragele constau în săparea a 15 sonde şi instalaţii tehnologice de suprafaţă la 10 sonde în valoare totală de circa 45 milioane de euro. Viitoarele eforturi de explorare sunt concentrate în acest moment pe planificarea şi realizarea forajelor pentru confirmare şi creşterea potenţială a volumului resursei estimate cu investiţii de peste 100 milioane de euro.

Romgaz livrează zilnic în sistem 15 milioane de metri cubi, iar producţia de gaze a crescut în acest an peste estimările iniţiale. În primele nouă luni ale anului curent, Romgaz a produs circa 4 miliarde de metri cubi de gaze, înregistrandu-se o creştere cu 4,56% a producţiei faţă de perioada similară a anului trecut şi cu 1,5% faţă de estimările de la începutul anului. Cât priveşte nivelul producţiei de gaze naturale înregistrat în trimestrul trei al anului curent, acesta a înregistrat o creştere cu 7% faţă de acelaşi trimestru din 2017.

“Tendinţa Romgaz este de a spori producţia de gaze în vederea asigurării unui preţ echitabil pe piaţă pentru consumatorul final. Concomitent, avem în vedere înlocuirea rezervelor consumate cu noi rezerve de gaz. Din fericire aici rezultatele sunt spectaculoase: în acest moment gradul de înlocuire a rezervelor este de peste 70%, cu premisele ca în 2019 să se apropie de 100%, în condiţiile în care la nivel mondial , rata de înlocuire de abia ajunge la 30%”, a declarat directorul general al Romgaz, Adrian Volintiru.

La Caragele se află cel mai mare zăcământ onshore de gaze naturale descoperit în ultimii 30 de ani în România, iar resursa estimată este de circa 25-27 de miliarde de metri cubi de gaze.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro