Sari direct la conținut

România – Bulgaria: Ora de start și cine transmite meciul de pregătire pentru EURO 2024

HotNews.ro
Naționala de fotbal a României, Foto: Daniel MIHAILESCU / AFP / Profimedia
Naționala de fotbal a României, Foto: Daniel MIHAILESCU / AFP / Profimedia

Echipa naţională de fotbal a României întâlneşte selecţionata Bulgariei, marţi, de la ora 21:30, într-un meci de pregătire pentru Campionatul European din Germania. Partida de pe Stadionul Steaua va fi transmisă în format LiveBLOG pe HotNews.ro.

Meciul de la București va începe de la ora 21:30 și va fi transmis în direct de Prima TV.

România – Bulgaria, echipe probabile:

  • România: Niță – Rațiu, Drăgușin, Nedelcearu, Bancu – R. Marin, M. Marin, Stanciu – Man, Pușcaș, Florinel Coman. Selecționer: Edi Iordănescu
  • Bulgaria: Mitov – Antonov, Nedyalkov, Atanasov, A. Petkov – Gruev, Kostadinov, Krastev – Delev, Despodov, Kirilov. Selecționer: Ilian Iliev.

Meciul va fi condus la centru de Atilla Karaoğlan, un arbitru din Turcia, care la finalul lunii va împlini 38 de ani. Profesor de meserie, e arbitru FIFA de la începutul anului 2023.

Acesta va fi ajutat de conaționalii săi: Ceyhun Sesigüzel și Cevdet Kömürcüoğlu. Cel de-al patrulea oficial de joc va fi Marin Barbu. La această partidă nu va fi folosită tehnologia VAR.

>> Edi Iordănescu, îndemn către suporteri înainte de EURO 2024 – Ce a spus despre prelungirea contractului

VIDEO cu 3 momente din istoria duelurilor România v Bulgaria:

  • Ultima victorie a noastră, în 1989, în drumul spre Coppa del Mondo ’90
  • Celebrul gol al lui Dorinel Munteanu de la EURO ’96, nevalidat de arbitri
  • Golurile lui Roșu și Marica din 2006, în drumul spre EURO 2008, ultimele reușite în fața vecinilor.

>> Ucraina, adversara României de la EURO 2024, remiză cu Germania / Rezultatele din amicalele de luni

Ce au spus cei doi selecționeri înainte de amicalul România – Bulgaria

Edi Iordănescu, selecționerul României: „Trebuie să tratăm cu seriozitatea maximă, pentru că avem o Bulgarie foarte motivată. Sunt foarte mulți ani de când nu am mai reuşit să câştigăm împotriva Bulgariei.

E o echipă în perioada de tranziție, de reconstrucție, dar uitați-vă pe ultimele rezultate. Au schimbat antrenorul şi apoi au produs un 2-2, cu Ungaria, apoi un 2-2 cu Serbia.

Deci un test care ne va provoca, dar asta ne-am dorit, sper să răspundem cu eficiență”.

Ilian Iliev, selecționerul Bulgariei: „Ne dorim să facem un meci foarte bun pentru că dorim să ne pregătim cât mai bine pentru Liga Naţiunilor. Acest meci cu România e un prilej bun de a ne ridica încrederea în forţele proprii.

Cu cât sunt mai multe meciuri împotriva unor formaţii puternice, cu atât e mai bine pentru moralul nostru. Fiecare dintre echipe are nevoie de victorie mâine pentru a-şi ridica moralul. Aşa că fiecare echipă va lupta pentru a câştiga.

Nu putem vorbi despre frică de un adversar anume. Ştim că în fotbalul de azi contează foarte mult munca în echipă. Nouă ne lipsesc 7 jucători importanţi. Aceste meciuri le vom folosi pentru a testa jucători şi a încerca să închegăm echipa în perspectiva partidelor oficiale.

Naţionala României este condusă de mult timp de acelaşi antrenor, care a creat un nucleu foarte bun şi pot spune că se vede munca depusă la echipă. Consider că România va demonstra la Campionatul European eforturile depuse până acum”.

Lotul României pentru amicalul cu Bulgaria și Liechtenstein

PORTARI: Florin NIŢĂ (Gaziantep | Turcia, 20/0), Horaţiu MOLDOVAN (Atletico Madrid | Spania, 10/0), Ştefan TÂRNOVANU (FCSB, 1/0), Răzvan SAVA (CFR Cluj, 0/0);

FUNDAŞI: Andrei RAŢIU (Rayo Vallecano | Spania, 16/1), Vasile MOGOŞ (CFR Cluj, 5/0), Radu DRĂGUŞIN (Tottenham | Anglia, 15/0), Bogdan RACOVIŢAN (Rakow | Polonia, 1/0), Adrian RUS (Pafos | Cipru, 19/1), Ionuţ NEDELCEARU (Palermo | Italia, 26/2), Andrei BURCĂ (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 27/1), Nicuşor BANCU (Universitatea Craiova, 34/2);

MIJLOCAŞI: Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 16/0), Marius MARIN (Pisa | Italia, 16/0), Alexandru CICÂLDĂU (Konyaspor | Turcia, 36/4), Răzvan MARIN (Empoli | Italia, 54/3), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 68/14), Adrian ŞUT (FCSB, 1/0), Darius OLARU (FCSB, 16/0), Constantin GRAMENI (Farul Constanţa, 0/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 22/7), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 19/4), Ianis HAGI (Deportivo Alaves | Spania, 33/5), Florinel COMAN (FCSB, 13/1);

ATACANŢI: Denis DRĂGUŞ (Gaziantep | Turcia, 9/2), George PUŞCAŞ (Bari | Italia, 41/11), Denis ALIBEC (Muaither | Qatar, 37/5), Daniel BÎRLIGEA (CFR Cluj, 1/0).

Programul României la EURO 2024

  • Luni, 17 iunie: ROMÂNIA – Ucraina (München, 16:00)
  • Sâmbătă, 22 iunie: Belgia – ROMÂNIA (Köln, 22:00)
  • Miercuri, 26 iunie: Slovacia – ROMÂNIA (Frankfurt, 19:00).

*Partidele vor fi LiveBLOG pe HotNews.ro.

Grupele turneului final al Euro 2024

Grupa A: Germania, Ungaria, Scoția, Elveția

Grupa B: Spania, Albania, Croația, Italia

Grupa C: Anglia, Danemarca, Slovenia, Serbia

Grupa D: Franța, Austria, Olanda, Polonia

Grupa E: Belgia, România, Slovacia, Ucraina

Grupa F: Portugalia, Turcia, Cehia, Georgia.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro