Sari direct la conținut

România este la coada UE la numărul de puncte de încărcare pentru mașini electrice. Cât de mari sunt diferențele între diversele țări

HotNews.ro
Masina electrica la incarcat, Foto: Michele D’Ottavio, Dreamstime.com
Masina electrica la incarcat, Foto: Michele D’Ottavio, Dreamstime.com

​România are, în medie, 0,5 puncte de încărcare pentru mașini electrice la 100 km de drum, ceea ce ne plasează între cele cinci țări din UE cu cel mai mic număr de stații raportat la rețeaua națională de drumuri. Un raport al ACEA arată că Olanda, Luxemburg și Germania stau cel mai bine. Asociația spune că oamenii vor fi dornici să-și cumpere în număr mare mașini electrice doar când rețeaua de stații de încărcare va fi net mai mare.

Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) a publicat un raport despre starea infrastructurii de încărcare pentru mașini electrice. Concluzia a fost că diferențele sunt uriașe în UE: raportat la rețeaua de drumuri. Spre exemplu media este de 200 de ori mai mare în Olanda decât în Lituania.

Indicatorul avut în vedere este numărul de puncte de încărcare raportat la 100 km de drumuri, iar aici Olanda este lider, cu 47,5 stații/100 km de drumuri publice, urmată de Luxemburg (34,5), Germania (19,4), Portugalia (14,9), Austria (6,1).

Cel mai rău stau cinci țări unde indicatorul este de sub 0,5 stații la 100 km de drum: Lituania (0,2), Grecia (0,2), Polonia (0,4), Letonia (0,5), România (0,5). Cei de la ACEA spun că, în medie, în aceste cinci țări un posesor de mașină electrică trebuie să ruleze peste 200 km pentru a găsi un punct de încărcare, iar la un număr atât de mic de stații este clar că nu prea mulți clienți vor dori să-și ia mașină electrică.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro