România importă miercuri peste 10% din consumul de gaze și exportă cantități mai mici spre Republica Moldova. OMV Petrom, principalul importator / Cine sunt ceilalți
Importurile de gaze ale Românie cresc astăzi la 5,8 milioane de metri cubi și depășesc 10% din consumul național. Deși teoretic producția internă și depozitele sunt suficiente, unii furnizori aduc gaz din afara țării pentru că este mai ieftin. Cele mai mari companii care importă gaze sunt OMV Petrom, E.ON România și Tinmar Energy, potrivit informațiilor obținute de HotNews.ro. Totodată, o cantitate mai mică, de 0,4 milioane de metri cubi, pleacă spre Republica Moldova.
Dacă ieri România importa 3,8 milioane de metri cubi, astăzi volumul adus de peste hotare a crescut la 5,8 milioane și înseamnă peste 10% din întregul consum al țării, de 55,6 milioane de metri cubi, după cum arată datele Transgaz.
Din producția internă curentă avem 24 de milioane de metri cubi, iar din depozite extragem 25,8 milioane de metri cubi.
Importurile de gaze ale României continuă să crească de la o zi la alta, întrucât gazele din import sunt mai ieftine și unii furnizori aleg să lase gazele în depozite și să aducă din alte țări.
Una dintre aceste companii este OMV Petrom, care a semnat recent un contract de import al gazelor din Turcia.
„Este o decizie a furnizorilor, de exemplu OMV Petrom poate să ia această decizie și o și ia de multe ori, pentru că poate fi mai ieftin să imporți”, a spus ministrul Energiei, Sebastian Burduja, aseară, la Digi24.
Datele obținute de HotNews.ro arată că OMV Petrom este principalul importator și aduce miercuri 2 milioane de metri cubi prin punctul de intrare de la Negru Vodă, la granița cu Bulgaria.
OMV Petrom a semnat toamna trecută un contract cu BOTAȘ, compania de gaze din Turcia, prin care compania românească poate importa până la 4 milioane de metri cubi de gaze pe zi din Turcia, în perioada 1 octombrie 2023 – 31 martie 2025.
Unul din furnizorii BOTAȘ este Gazprom, care livrează gaze din Rusia în Turcia prin conducta TurkStream.
Alte companii care aduc gaze din sudul țării sunt Tinmar Energy, AXPO Bulgaria, MET Austria, Azomureș, Ozbor Interprises și DXT International.
În total, din Bugaria intră în România 4,1 milioane de metri cubi.
Restul de 1,7 milioane de metri cubi vin din Ungaria, iar importatorii sunt OMV Petrom, E.ON Energie România, Axpo Bulgaria și RWE Supply&Trading.
O cantitate mai mică, de 0,4 milioane de metri cubi, este exportată în Republica Moldova, din contul de echilibrare operațională dintre cele două țări.
Pe aceeași temă:De ce importă România gaze, deși are depozitele pline, și, mai ales, de unde? / Ce spun ministrul Energiei și șeful Transgaz
Sursa foto: Dreamstime