Sari direct la conținut

România va plăti 330 milioane de lei către Agenția Spațială Europeană. Este doar o parte dintr-o datorie istorică

HotNews.ro
România va plăti 330 milioane de lei către Agenția Spațială Europeană. Este doar o parte dintr-o datorie istorică

Guvernul a adoptat miercuri o hotărâre privind plata parțială a contribuției financiare restante a României pentru programele Agenției Spațiale Europene (ESA), în cuantum de până la 330 milioane lei, a anunțat Ministerul Digitalizării.

Începând cu 1 iulie 2018, din cauza neefectuării plăților în anul precedent, România a pierdut dreptul de vot în cadrul Consiliului și Comitetelor de program ESA, generându-se un precedent periculos, cu posibile efecte grave asupra mediului industrial și tehnologic național în domeniul spațial și conexe.

Suma totală restantă privind contribuția pe programe corespunzătoare perioadei 2019-2022 este în valoare de 102.263.517,89 euro, fiind periclitată participarea mediului de cercetare românesc în cadrul programelor spațiale europene. România a fost singurul stat din istoria ESA aflat în situația suspendării dreptului de vot.

„Contribuția neachitată a României pentru programe însumează 102,27 mil. euro pentru perioada 2019- 2022, iar achitarea celor 63 milioane euro până în 19 octombrie 2022 menține dreptul de vot doar până la 31 ianuarie 2023, termenul primei facturi din 2023 pentru programele ESA.”, se arată în nota de fundamentare la proiectul de HG

  • „Este o promisiune îndeplinită, o mare victorie pentru comunitatea științifică din România și un gest vital înaintea consiliului ESA din noiembrie. România își recuperează astfel dreptul de vot în cadrul ESA, pierdut acum mai bine de patru ani. Astfel, România va putea participa cu drepturi depline la Consiliul ESA din această această toamnă, care se reunește o data la 3 ani și care stabilește programele și proiectele agenției pentru următorul ciclu.
  • Odată cu adoptarea hotărârii de guvern de astăzi, cercetătorii și companiile românești vor putea să facă din nou parte din proiectele europene de explorare și cucerire a spațiului cosmic”, a declarat Sebastian Burduja, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării.

Hotărârea de guvern prevede aprobarea plății sumei de 330.000.000 lei, reprezentând contribuția financiară restantă a României pentru anul 2019, anul 2020 și plata parțială a contribuției financiare restante pentru anul 2021 la programele opționale ale Agenției Spațiale Europene (ESA), astfel încât România să-și recâștige dreptul de vot până la 31.01.2023.

Cea de-a doua plată a contribuției restante pe 2021 și plata contribuției financiare pe anul 2022 în valoare de 39,27 milioane euro se va realiza până la data 31 decembrie 2022.

294 de firme și institute de cercetare și universități din România au contracte cu ESA

În prezent, sunt înregistrate și admise pentru a încheia contracte cu ESA mai mult de 294 de entități românești (private și de stat, din industrie, cercetare și universități). Acestea au încheiat mai mult de 250 de contracte în ultimii 4 ani.

ESA funcționează după principiul fair-return:

  • – contribuția financiară a României se poate returna integral în țară sub formă de contracte încheiate între ESA și persoane juridice române;
  • – proprietatea intelectuală/industrială rămâne în România.

Participarea la programele ESA este în măsură să aducă valoare adăugată crescută, atât în termeni economici cât și de recunoaștere și prestigiu pentru capacitățile științifice și industriale românești implicate.

Prin programele ESA s-a obținut un retur al contribuției naționale în jurul valorii de 86% pentru perioada în care contribuția a fost achitată, capacitățile naționale permițând creșterea la 100%.

ESA garantează statelor membre care au încheiat perioada de tranziție un retur minim de 93%. Pentru Statele care au dificultăți în a atinge acest coeficient de retur, se instituie un Task Force pentru Politică Industrială, luându-se măsurile de sprijin adecvate. România a încheiat perioada de tranziție în iulie 2022.

Sumele alocate prin ESA pot fi utilizate de către institutele de cercetare naționale, de către universități și companii de înaltă tehnologie românești, permițând accesul organizațiilor din România la tehnologiile din patrimoniul ESA în vederea dezvoltării și promovării de capacității naționale de cercetare, educaționale și industriale în domeniile spațial, aeronautic, securitate și domenii conexe.

Dincolo de beneficiile directe ale sumelor contribuite la ESA de către România, sunt beneficii economice indirecte majore, studiile europene indicând un factor de multiplicare în economie de minim 6 (fiecare euro investit prin programele ESA generează minim 6 EUR în plus pentru economia națională)

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro