Sari direct la conținut

Românii fără asigurare medicală se pot înscrie pe listele medicilor de familie. Autoritățile vor să prevină „suferințe și cheltuieli mai mari”

HotNews.ro
La medic, Foto: Dreamstime
La medic, Foto: Dreamstime

​Românii care nu au asigurare medicală se pot înscrie pe listele medicilor de familie și vor beneficia de pachetul de servicii medicale de bază inclus în contractul cadru al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, după de Guvernul a adoptat o Ordonanță de Urgență în acest sens. Ei vor avea acces inclusiv la servicii medicale de prevenție.

„În acest fel vom putea preveni suferințe și cheltuieli mai mari”, explica recent Adriana Pistol, secretar de stat în Ministerul Sănătății, într-o conferință de presă.

„Este o propunere a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Sunt persoane neasigurate care sunt înscrise și acum la medicii de familie. Toți cei neasigurați se pot înscrie acum la medicul de familie și pot beneficia de pachetul minimal de servicii medicale”, explica recent Adriana Pistol, secretar de stat în Ministerul Sănătății.

Ce aduce nou acest proiect de OUG? „Ce se dorește este nu numai să le oferim pachetul minimal, ci pachetul de bază, care conține ceva mai multe servicii. În pachetul de bază există servicii care includ inclusiv servicii de prevenție, inclusiv screening și monitorizarea unor boli cronice”, a declarat Adriana Pistol.

Prevederile-cheie din Ordonanța de Urgență adoptată de Guvern:

„34. La articolul 221 alineatul (1), literele d) și h) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

d) pachetul minimal de servicii – se acordă persoanelor care nu fac dovada calităţii de asigurat şi cuprinde servicii medicale în asistența medicală primară, servicii de îngrijire a sănătăţii, medicamente şi materiale sanitare numai în cazul urgenţelor medico-chirurgicale şi al bolilor cu potenţial endemoepidemic, transport sanitar neasistat, monitorizarea evoluţiei sarcinii şi a lăuzei, servicii de planificare familială și servicii de prevenţie, şi se stabilește prin contractul-cadru şi normele de aplicare a acestuia; persoanele care nu fac dovada calităţii de asigurat pot beneficia şi de îngrijiri de asistenţă medicală comunitară în condiţiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2017 privind asistenţa medicală comunitară, aprobată prin Legea nr. 180/2017, cu modificările și completările ulterioare, şi ale normelor metodologice privind organizarea, funcţionarea şi finanţarea activităţii de asistenţă medicală comunitară aprobate prin hotărâre a Guvernului.”

37. La articolul 232, după alineatul (3) se introduc patru noi alineate, alin. (3^1) – (3^4), cu următorul cuprins:

”(3^1) Serviciile medicale în asistența medicală primară cuprinse în pachetul minimal de servicii sunt aceleași cu cele cuprinse în pachetul de servicii de bază, cu excepția serviciilor adiționale şi a unora dintre activităţile de suport și sunt stabilite prin contractul-cadru şi normele de aplicare a acestuia.

(3^2) Pentru a beneficia de serviciile medicale în asistența medicală primară cuprinse în pachetul minimal de servicii, persoanele care nu fac dovada calității de asigurat au obligația să se înscrie pe lista unui medic de familie, iar persoanele care nu fac dovada calității de asigurat și care sunt înscrise pe lista unui medic de familie, se reînscriu pe lista aceluiași medic de familie sau a unui alt medic de familie, în mod liber ales, în condițiile art. 230 alin. (2) lit. a) și c).

(3^3) Persoanele care nu fac dovada calității de asigurat înscrise pe lista unui medic de familie pot să îşi schimbe medicul de familie ales numai după expirarea a cel puţin 6 luni de la data înscrierii pe lista acestuia, cu excepţia situaţiilor prevăzute în Contractul-cadru.

(3^4) Fondurile necesare pentru plata serviciilor medicale în asistență medicală primară acordate persoanelor prevăzute la alin. (3^2) se suportă de la bugetul de stat prin bugetul aprobat Ministerului Sănătăţii sub formă de transferuri către bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.”

Sursă foto: Dreamstime.com.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro