Rompetrol a finalizat revizia rafinăriei Petromidia, după investiții de 85 de milioane de dolari
Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a început procesele de repornire a instalațiilor de producție din rafinăria Petromidia Năvodari, după finalizarea în grafic a lucrărilor de mentenanță, recertificare și modernizare a unităților. Petromidia este cea mai mare rafinărie din România, iar lucrările au totalizat 85 de milioane de dolari.
Instalațiile vor intra etapizat în fluxul de producție, urmând să ajungă la capacitate optimă în cel mai scurt timp.
Lucrările de mentenanță au început pe data de 8 martie.
„Revizia generală din acest an a avut un grad de complexitate foarte ridicat, cu mai multe programe de modernizare, menite să ne sprijine obiectivele operaționale și pe cele de siguranță.
Au fost mobilizate cele mai relevante companii din industrie care activează în regiune și, prin eforturile colegilor noștri din Rompetrol Rafinare și Rominserv, repornim în condiții optime unul dintre principalii piloni ai stabilității energetice din România”, a declarat Florian Daniel Pop, directorul general al Rompetrol Rafinare, potrivit unui comunicat al companiei.
Lucrările au fost coordonate de Rominserv, contractorul general al grupului Rompetrol.
Proiectele de dezvoltare implementate în cadrul reviziei au necesitat o investiție de circa 85 de milioane de dolari.
Printre cele mai notabile sunt înlocuirea reactoarelor din instalația de Hidrofinare Motorină, modernizarea și schimbarea unor componente și subansamble din Fabrica de Hidrogen, respectiv instalația de Cocsare Întârziată. La acestea se adaugă și finalizarea lucrărilor de reconstrucție a instalației de Hidrocracare Blândă (MHC).
Lucrările au fost executate cu sprijinul a peste 30 de companii subcontractate din România și din alte țări europene.
Revizia generală a rafinăriei Petromidia reprezintă o măsură obligatorie și necesară implementată de Rompetrol Rafinare, cu o ciclicitate de 4 ani.
„Realizarea reviziei generale din Petromidia a fost finalizată cu succes, în ciuda contextului fiscal neprielnic, în care Rompetrol Rafinare, dar și alte entități ale Grupului KMG International, sunt vizate de suprataxări care scad competitivitatea de business a companiilor.
Cu toate acestea, Rompetrol Rafinare crede în crearea unui cadru favorabil pentru viitoare investiții în capacitățile de producție, în cazul în care o potențială dezvoltare a activelor operaționale se va dovedi viabilă”, se mai arată în comunicat.
Pe tot parcursul reviziei, din stocuri proprii și cu sprijinul diviziei de trading a Grupului KMG International (Rompetrol), compania a asigurat necesarul de carburanți de pe piața internă și a onorat livrările de produse petroliere, conform contractelor comerciale aflate în vigoare.
În 2024, Rompetrol Rafinare vizează procesarea a circa 5 milioane de tone de materii prime, din care să obțină randamente ridicate și volume mari de produse albe – 2,19 milioane de tone de motorine, respectiv 1,34 milioane de tone de benzine.
Acționarii semnificativi ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63% – direct și indirect) și statul român, prin Ministerul Energiei (44,7%).