Rompetrol a redus cu 5 bani pretul benzinei si cu 6 bani pe cel al motorinei
Rompetrol va reduce, incepand de miercuri, preturile de referinta ale carburantilor cu cinci bani in cazul benzinei si cu sase bani in cel al motorinei, a anuntat, miercuri, compania petroliera detinuta de KazMunaiGaz din Kazahstan. Ultima modificare a preturilor la statiile Rompetrol a avut loc in data de 15 decembrie, cand pretul unui litru de motorina a fost ieftinit cu sase bani.
Astfel, benzina Premium E 4 va costa 2,94 lei pe litru, iar sortimentele Efix 95 si Euro Super 98 fara plumb vor putea fi achizitionate la preturi de 2,99 lei pe litru, respectiv 3,62 lei pe litru.
Totodata, pretul platit pentru un litru de motorina Efix Diesel va fi de 3,43 lei, in timp ce sortimentul Super Euro 5 va costa 3,72 lei pe litru.
Preturile carburantilor comercializati in benzinariile Rompetrol pot varia cu +/- 5% fata de preturile de referinta.