Rompetrol Rafinare: Afaceri de 1,1 miliarde dolari in primul trimestru, in crestere cu 2% fata de inceputul lui 2011, si pierderi nete de 62,7 milioane dolari, de 5,5 ori mai mari
Compania Rompetrol Rafinare (RRC), parte a grupului Rompetrol, a inregistrat in primul trimestru din 2012 o cifra de afaceri consolidata de 1,1 miliarde dolari, in crestere cu 2% fata de perioada similara a anului 2011, se arata intr-un comunicat de presa remis Mediafax. Compania a consemnat pierderi nete de 62,7 milioane dolari, de 5,5 ori mai mari.
Compania a consemnat in intervalul ianuarie-martie 2011 o cifra de afaceri de 1,07 miliarde dolari si pierderi nete de 11,3 milioane dolari.
Rezultatele financiare consolidate ale Rompetrol Rafinare includ rezultatele Rompetrol Rafinare SA, Rompetrol Petrochemicals, Rom Oil, Rompetrol Downstream, Rompetrol Logistics si Rompetrol Gas.
Rezultatele prezentate sunt neauditate si consolidate, iar raportarea a fost realizata conform Standardelor Internationale de Raportare Financiara (IFRS).
In primul trimestru al acestui an, Rompetrol Rafinare a obtinut un profit EBITDA (inainte de dobanzi, taxe, depreciere si amortizare) negativ in valoare de 11,6 milioane dolari, comparativ cu un rezultat pozitiv de 46,1 milioane dolari in primele trei luni ale anului 2011, potrivit rezultatelor financiare trimestriale ale companiei.
Informatiile furniate de Romperol Rafinare arata ca indicatorii financiari au fost puternic influentati de:
- volatilitatea cotatiilor externe si interne ale materiilor prime si produselor finite;
- scaderea semnificativa a marjei de rafinare;
- fluctuatiile cursului valutar;
- costurile aferente asigurarii capitalului de lucru si a continuarii programului de investitii au avut impact asupra rezultatelor companiei.
Companiile Rompetrol Rafinare, Rompetrol Petrochemicals si Rompetrol Gas au exportat in primul trimestru marfuri de 495,5 milioane dolari, in crestere cu 18%.
Pe segmentul de rafinare, reprezentat de rafinaria Petromidia si punctul de lucru Vega Ploiesti, compania a inregistrat in primele trei luni o cifra de afaceri bruta de 1 miliard de dolari, in crestere cu 7% de la nivelul de 937,3 milioane dolari inregistrat in perioada similara a anului trecut.
Compania a raportat pierderi de 45,5 milioane dolari pe partea de rafinare, fata de un profit net de 7,1 milioane dolari anul trecut.
Rompetrol a redus cu 5% productia de carburanti in primul trimestru, pe fondul scaderii cererii, din cauza vremii nefavorabile din primele doua luni ale anului, dar a exportat cu 1% mai multi combustibili.
Pe zona distributiei de carburanti, compania a raportat o cifra de afaceri de 542,4 milioane dolari, in usoara scadere de la 544,5 milioane dolari in primul trimestru al anului trecut. Pierderile pe acest segment au scazut cu 54%, de la 24,6 milioane dolari la 11,4 milioane dolari.
Rompetrol Rafinare precizeaza ca vremea nefavorabila din perioada ianuarie-februarie a cauzat o scadere cu 5,5% a cantitatilor de carburanti comercializate in primul trimestru pe piata interna, la 275.000 tone.
In prezent, compania opereaza la nivel national 758 de puncte de distributie a carburantilor, precum si 220 de statii de gaz petrolier lichefiat (GPL), 5.000 de puncte de distributie a buteliilor si trei statii de imbuteliere a GPL-ului.
Pe partea de petrochimie, cifra de afaceri a companiei a scazut in perioada analizata cu 33%, de la 106,4 milioane dolari, la 71,4 milioane dolari. Rompetrol Rafinare a trecut pe pierderi pe segementul de petrochimie, consemnand un rezultat negativ de 4 milioane dolari, fata de un castig de 5,3 milioane dolari in primele trei luni ale anului trecut.
Segmentul de petrochimie este reprezentat de compania Rompetrol Petrochemicals, unicul producator de polipropilena si polietilena de joasa si inalta densitate din Romania.
Rezultatele au fost influentate de scaderea volumelor tranzactionate cu 23% si de reducerea cu 30% a cantitatilor de materie prima procesate, ca urmare a opririi temporare a instalatiei de polietilene de inalta densitate.
Rompetrol Rafinare a contribuit in primul trimestru la bugetul de stat cu 240 milioane dolari, se spune in comunicat.
Grupul Rompetrol este controlat de compania de stat kazMunaiGaz din Kazahstan.