Sari direct la conținut

Rovana Plumb, despre finanțarea a trei spitale regionale: Se vor finaliza din fonduri europene etapizat/ Nu excludem și finanţări şi în parteneriat public privat

HotNews.ro
Rovana Plumb, Foto: Agerpres
Rovana Plumb, Foto: Agerpres

Cele trei spitale regionale de la Iași, Craiova și Cluj „se vor finaliza din fonduri europene etapizat”, a declarat marți ministrul fondurilor europene Rovana Plumb, în cadrul unei conferințe comune cu comisarul european Corina Crețu. Rovana Plumb a mai spus că România este pregătită să transmită Uniunii Europene studiile de fezabilitate aferente celor trei spitale regionale. Reamintim că Executivul a transmis luni printr-un comunicat de presă că au fost identificate soluții de finanțare a acelor spitale, însă nu a precizat și care sunt acestea.

„Spitalele acestea trei regionale se vor finaliza din fonduri europene etapizat. Prima etapă de finanţare va fi pentru documentaţia tehnică, care însumează conform datelor furnizate de Banca Europeană de Investiţii 120 de milioane de euro, iar în etapa a doua, până la concurenţa sumei medii de 450 de milioane de euro, se va merge pe construcţie şi dotare, 450 de milioane de euro medie per spital. Atât a ieşit din studiile pe care Banca Europeană de Investiţii le-a prezentat Ministerului Sănătăţii. Deci, vom merge etapizat. Nu excludem faptul că se pot face finanţări şi în parteneriat public privat”, a spus Plumb.

Aceasta a mai spus că „în momentul de faţă România este pregătită să transmită Uniunii Europene, Comisiei Europene, doamnei comisar Corina Creţu, studiile de fezabilitate aferente celor trei spitale regionale”

Potrivit Rovanei Plumb, în 2019, România, împreună cu Banca Europeană de Investiţii, va finaliza și proiectul de execuţie, după care se va face licitaţie în vederea atribuirii contractului pentru construcţia acestor spitale.

Premierul Viorica Dăncilă a avut luni o întrevedere cu Corina Crețu, comisarul european pentru politici regionale, un subiect de discuție fiind construirea a trei spitale regionale. „Cei doi oficiali au discutat despre posibilitățile de finanțare existente și au identificat soluții de realizare a acestor spitale”, arată Guvernul printr-un comunicat de presă, fără a preciza, însă, și care sunt soluțiile identificate.

Comisarul european a declarat înainte de această întâlnire că vrea clarificări în urma declaraţiilor că realizarea proiectelor ar trebui să se facă în parteneriat public privat în loc de fonduri europene. Săptămâna trecută, Corina Crețu s-a declarat joi mâhnită de disputele din România privind proiectele celor trei spitale, după ce Darius Vâlcov, consilierul premierului Viorica Dăncilă, a pus la îndoială viabilitatea acestor obiective de investiții din fonduri UE.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro