Royal Bank of Scotland: 5 ani reprezinta o perioada maximala de creditare atat pe piata locala cat si pe alte piete
Cand vine vorba sa acorde finantare companiilor, bancherii se uita cu lupa in bilant si balanta. Verifica daca nu apare „combinatia letala” – scaderea marjelor la vanzari cumulata cu cresterea termenelor de incasare a creantelor sau scaderea termenelor de plata a furnizorilor, au declarat pentru Hotnews.ro bancherii Royal Bank of Scotland. Despre ce companii isi vor reveni primele in Romania, ce va insemna un credit pe termen „lung”, de cine se impiedica creditarea IMM-urilor romanesti si ce curs al euro estimeaza RBS Romania la finalul anului, cititi in microinterviul de mai jos. Interlocutori, Catalina Molnar, Economist Sef RBS Romania si Radu Ropota, Head of Corporate Banking RBS.
Considerati ca punctul cel mai de jos al recesiunii a fost atins in Romania? Ce asteptari aveti prinvind cresterea economica din 2010?
Catalina Molnar: Este posibil ca punctul minim al recesiunii sa se atinga in trimestrul IV al anului 2009, dar nu este exclus sa se fi atins deja in trimestrul III. Oricum, pentru anul urmator, pastram scenariul de 0,5% crestere economica, avand incertitudini mari legate de viitoarele politici fiscale ce vor fi aplicate de un viitor guvern. Posibilitatea majorarii taxelor va afecta negativ activitatea economica.
Va rugam sa faceti o estimare cu privire la conditiile de creditare pentru companii, pe un orizont de timp de 6 luni. Exista doua scenarii, unul optimist si altul pesimist. Care va e mai aproape?
Radu Ropota: Este greu de definit un comportament generalizat al bancilor, insa exista totusi doua criterii in functie de care se poate judeca evolutia creditarii din punct de vedere macro, acestea fiind legate de tipul de industrie si de marimea companiei. Evolutia conditiilor de creditare va fi una mixta, depinzand de masura in care comportamentul end user-ului se schimba, respectiv daca se reinstaureaza sau nu increderea.
Adica?
Radu Ropota: Probabil ca vanzarea produselor de baza sau de folosinta imediata nu va performa negativ, in schimb produsele de folosinta indelungata vor continua sa inregistreze valori relativ scazute atata timp cat nu se consemneaza o tendinta inversa in privinta evolutiei somajului.
La ce se uita bancile in primul rand, atunci cand o companie va solicita o finantare?
Radu Ropota: Bancile vor evalua cu mare atentie in ce masura nevoia de finantare pe termen scurt este in linie cu dimensiunea capitalului de lucru si in consecinta in ce masura portofoliul de creante e unul sanatos, viteza de rotatie a stocurilor e una decenta si furnizorii nu genereaza intarzieri in livrare sau nu pun presiune pe termenii de plata. In mare, bancile vor analiza in ce masura apare „combinatia letala” – scaderea marjelor la vanzari cumulata cu cresterea termenelor de incasare a creantelor sau scaderea termenelor de plata a furnizorilor. Aceasta inseamna ca compania respectiva si-a pierdut puterea de negociere in relatia cu celelalte forte care actioneaza asupra ei si, in consecinta, nu se mai poate diferentia in piata.
Se reduce maturitatea maxima a unui credit la cel mult 5 ani?
Radu Ropota: In ceea ce priveste imprumuturile pe termen lung, atata timp cat proiectiile nu se bazeaza pe presupuneri credibile incat bancile sa poata avea un minimum de incredere ca serviciul datoriei va fi acoperit, perioada de creditare va fi departe de ce a fost consemnat acum 2 ani. 5 ani reprezinta o perioasa maximala atat pe piata locala cat si pe alte piete.
Care sunt primele 3 dificultati care impiedica o relansare a creditului acordat sectorului IMM?
Marimea conteaza atata timp cat in 2009 companiile mari au pus o presiune fantastica pe furnizorii IMM-uri. Companiile mari si-au revizuit in scadere numarul de furnizori pentru a obtine discount-uri de volum sau pentru a primi termene de plata mai bune. In consecinta, cei cu putere de negociere au reusit sa-si ajusteze costurile sau sa-si micsoreze capitalul de lucru astfel incat sa contrabalanseze scaderea volumelor de vanzari.
Ce companii isi vor reveni primele?
Radu Ropota: Primele companii care se vor reface sunt tot cele mari a caror activitate este legata prin parinte sau parteneri de piata externa care isi va reveni prima. In consecinta, in sectorul IMM-urilor, banca isi va pune mereu intrebari de genul: Ce este special la aceasta companie? Are un produs special, are acces la suficient cash ca sa treaca peste perioadele grele? Beneficiaza de notorietatea unui brand? Are un mod de operare flexibil? Care este de fapt “asul din maneca” respectivei companii? Daca raspunsurile sunt pozitive, atunci respectiva IMM are sanse sa primeasca finantare.
Si daca nu?
Radu Ropota: Daca nu, probabil va fi ca miile de alte companii de acest tip care se lupta cu supravietuirea. Din acest motiv, cea mai probabila modalitate de finantare a sectorului IMM-urilor va fi in perioada urmatoare scontarea de facturi a marilor companii.
Care este cursul estimat de Dvs la care vom incheia anul?
Catalina Molnar: Cusul euro/leu estimat de RBS pentru sfarsitul anului este de 4,3.