Sari direct la conținut

Rusia: 385.000 de soldaţi recrutați până acum în acest an / Medvedev: Armata va continua să înroleze și în 2024

HotNews.ro
Dmitri Medvedev, vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Foto: Pavel Bednyakov / Sputnik / Profimedia
Dmitri Medvedev, vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Foto: Pavel Bednyakov / Sputnik / Profimedia

Circa 385.000 de persoane s-au înrolat în armata rusă în 2023, iar Moscova intenţionează, în plin conflict din Ucraina, să continue recrutarea şi în 2024, a declarat fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, spunând că este responsabil de această chestiune, relatează AFP.

„Potrivit Ministerului Apărării, de la 1 ianuarie până la 25 octombrie anul acesta (…) aproape 385.000 de persoane s-au înrolat”, a spus Medvedev în cadrul unei reuniuni. relatează Agerpres.

Este vorba despre 305.000 de persoane care au semnat un contract direct cu Ministerul Apărării şi de 80.000 de „voluntari”, un termen folosit în general pentru cei care luptă în rândurile unor grupări paramilitare precum Wagner, a mai spus el.

Fostul şef al statului rus, care şi-a înmulţit luările de poziţie anti-occidentale şi ameninţările de la începutul ofensivei în Ucraina, este în prezent numărul doi în Consiliul de Securitate al Rusiei.

„Spiritul patriotic puternic şi dorinţa cetăţenilor ţării de a-şi apăra patria ne permit să continuăm recrutările”, a mai spus Medvedev.

Campanie masivă de recrutare voluntară

Potrivit fostului preşedinte, Vladimir Putin i-a încredinţat sarcina de a continua creşterea efectivelor în 2024 prin formarea unui nou corp de armată, a şapte divizii, 19 brigăzi, 49 de regimente şi a unei flotile.

După ce au mobilizat aproximativ 300.000 de rezervişti din septembrie 2022, autorităţile ruse, în pofida pierderilor semnificative în Ucraina, au evitat să decreteze o nouă mobilizare.

În schimb, armata rusă desfăşoară din primăvara acestui an o vastă campanie de recrutare voluntară, cu multă publicitate pe stradă şi pe internet, promiţând salarii şi avantaje sociale şi bancare deosebit de atractive viitorilor militari.

Ucraina estimează că aproximativ 400.000 de soldaţi ruşi sunt dislocaţi pe teritoriul său, ocupând o parte din estul şi sudul ţării.

Citește și: Bilanțul soldaților pierduți de Rusia pe frontul din Ucraina se apropie de 300.000 / O nouă analiză confirmă cifra, dar vine cu câteva precizări

____

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro