Sari direct la conținut

Rusia a pregătit o listă cu companiile străine pe care vrea să le naționalizeze / Numele mari de pe listă

HotNews.ro
Restaurant McDonald's din Rusia, Foto: Alexander NEMENOV / AFP / Profimedia
Restaurant McDonald's din Rusia, Foto: Alexander NEMENOV / AFP / Profimedia

Autoritățile ruse au pregătit deja o listă cu companiile străine ale căror active pot fi naționalizate după ce au anunțat că se retrag sau își suspendă activitățile din țară, relatează Izvestia, cel mai vechi cotidian din Rusia.

Informația a fost dezvăluită jurnaliștilor de la Izvestia de către Oleg Pavlov, șeful organizației „Inițiativa Consumatorului Public”, acesta afirmând că lista a fost deja transmisă guvernului și Procuraturii Generale.

Pavlov afirmă că pe listă se află până în momentul de față 59 de companii, dar că aceasta se va extinde în funcție de deciziile luate de companiile străine.

Până marți, 9 martie, peste 300 de companii și branduri internaționale au anunțat că se retrag sau își suspendă/restrâng activitățile din Rusia. Poți consulta lista AICI.

„Agențiile de aplicare a legii, Ministerul Industriei și Comerțului și Rospotrebnadzor (n.r. agenția rusă pentru apărarea drepturilor consumatorilor) vor fi, de asemenea, implicate în lucrările pentru această listă, fiecare în funcție de aria sa de competență”, afirmă Pavlov.

„Desigur, lista este deschisă. De îndată ce sunt companii care își anunță retragerea fără a oferi garanții consumatorilor ruși, acestea sunt adăugate pe ea. În consecință, li se vor aplica proceduri administrative, penale și judiciare”, adaugă acesta.

Marile companii ale căror active Rusia vrea să le naționalizeze

Pavlov afirmă că printre companiile incluse deja pe listă se află nume mari precum Volkswagen, Apple, IKEA, Microsoft, IBM, Shell, McDonald’s, Porsche, Toyota, H&M și altele.

Acesta precizează că autoritățile ruse au formulat deja o poziție unitară conform căreia companiile străine nu pot să-și închidă afacerile din Rusia.

El amintește că viceprim-ministrul Andrei Belousov a vorbit deja despre opțiunile pregătite de guvernul de la Moscova pentru companiile care anunță că se retrag sau își suspendă activitățile din Rusia și că Rusia Unită (n.r. partidul președintelui Vladimir Putin) susține naționalizarea lor.

Izvestia notează că pe canalul de Telegram al partidului Rusia Unită s-a anunțat aprobarea unui al doilea pachet de măsuri de sprijinire a economiei, inclusiv unul dintre mecanismele de naționalizare a activelor companiilor străine.

Agenția Interfax a anunțat joi că guvernul rus a pregătit de asemenea un decret care să permită sechestrarea aeronavelor străine din țară în urma sancțiunilor impuse de Uniunea Europeană și alte state împotriva companiilor aeriene rusești.

Urmărește ultimele evoluții din a 15-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro