Rusia: Gazprom a inceput exploatarea unui zacamant gigant de gaze naturale in Arctica
Gigantul rus Gazprom a anuntat ca a lansat marti oficial exploatarea zacamantului de gaz natural condensat din Bovanenkovskoie, in peninsula Iamal din Arctica, un vast proiect care a suferit o amanare din cauza crizei economice din 2008-2009, scrie AFP.
Presedintele rus Vladimir Putin a urmarit prin sistemul de videoconferinta ceremonia de inaugurare a zacamantului, descoperit in 1971 si care contine 4.900 miliarde metri cubi de gaze naturale.
Este vorba de unul dintre proiectele prioritare ale Gazprom, ale carui surse de productie provin in principal din marile zacaminte din Siberia occidentala, in declin de mai multi ani.
In 2009, grupul anuntase amanarea cu un an a exploatarii zacamantului, din 2011 in 2012, din cauza crizei economice mondiale care afectase serios cererea de gaz in Rusia si in Europa.
Directorul Gazprom, Alexei Miller, a precizat, in cadrul ceremoniei, ca 46 miliarde metri cubi vor fi extrasi in 2013, urmand ca productia sa ajunga in 2017 la 115 miliarde metri cubi, potrivit agentiei Interfax.
In total, zacamintele din peninsula Iamal contin rezerve estimate la 26.500 miliarde de metri cubi, potrivit Gazprom.
Pe de alta parte, in contextul unei noi crize economice si a concurentei din ce in ce mai feroce din partea gazelor de sist si a gazului natural lichefiat, produse in special de Statele Unite, „ne intrebam unde se va duce acest gaz”, a declarat pentru AFP Valeri Nesterov, analist la Sberbank-CIB.
Gazprom furnizeaza in prezent un sfert din gazul consumat consumat in Europa.