Rusia va crea un fond de investitii de 10 miliarde dolari pentru modernizarea economiei
Rusia intentioneaza sa creeze un fond de investitii directe in valoare de 10 miliarde de dolari, care va investi in proiecte de modernizare si tehnologie de varf, potrivit RIA Novosti care citeaza cotidianul Kommersant.
Publicatia citeaza declaratia ministrului Dezvoltarii Economice, Elvira Nabiullina, care arata ca Guvernul va contribui in acest an cu un miliard de dolari la fond, capitalizarea urmand sa creasca la 10 miliarde de dolari in perioada 2015-2016. Nabiullina a precizat ca fondul va fi finantat din veniturile suplimentare de la buget din acest an, desi veniturile suplimentare provenite din vanzarile de petrol si gaze naturale acopera deficitul bugetar, in timp ce veniturile din alte activitati decat cele energetice sunt utilizate pentru cheltuieli sociale.
Ea a mai spus ca fondul va fi prezentat investitorilor straini pe 1 iunie, la Forumul economic de la Sankt Petersburg.
Fondul va fi gestionat de banca de stat Vneshekonombank (VEB), insa pana in prezent nu s-au stabilit celelalte caracteristici ale fondului, precum nivelul profitabilitatii si participarea investitorilor straini.
Investitiile fondului vor demara in 2012.