S-a deschis Targul de Craciun din parcarea de la Plaza Romania
Targul de Craciun organizat de Primaria sectorului 6 in parcarea de la Plaza Romania si-a deschis portile miercuri seara. Vizitatorii sunt asteptati cu bucate traditionale, dulciuri, decoratiuni si muzica. Targul se inchide pe 24 decembrie.
„In Ograda lui Nea Marinica, dupa taierea porcului, sunt zilnic pregatite bucate traditionale romanesti, precum: carnati, caltabos, toba, jumari si afumatura, toate preparate si condimentate dupa retete mostenite de generatii, pe care doritorii le vor putea degusta dupa pofta. Nu lipsesc funiile de ceapa rosie, mujdeiul, muraturile si nici painea calda, de casa. Langa bradul impodobit, Mos Craciun ii asteapta pe cei mici, in sania sa magica, pentru a-i tine pe genunchi si a le asculta dorintele. In plus, le pot oferi dulciuri de casa, ciocolata, baclavale, placinte si cei mai gustosi cozonaci cu nuca si mac”, sustin organizatorii.
Atmosfera de sarbatoare este intretinuta de ansambluri si artisti de muzica populara, usoara si etno, precum si de numeroase grupuri de colindatori, in fiecare seara, incepand cu orele 17:00.
Cei care nu au cumparat inca un cadou pentru cei dragi o vor putea face vizitand standurile cu decoratiuni de Craciun realizate de mesteri populari din toata tara.