Sari direct la conținut

S-a lansat Ghidul Digital pentru Investigarea Coruptiei

HotNews.ro

Centrul Roman pentru Jurnalism de Investigatie impreuna cuInternational Center for Journalists din Washington din Washington, au lansat “Ghidul Digital pentru Investigarea Coruptiei si Criminalitatii Transfrontaliere”. Lucrarea va fi postata pe site-urile multor universitati si centre de investigatie jurnalistica si va ajuta jurnalistii de investigatie si publicul sa obtina o imagine completa a problemelor globale.

Lucrarea contine trei parti: o sectiune ce prezinta tehnicile folosite de catre jurnalisti de investigatie care sunt axati pe subiecte transfrontaliere, o sectiune care include bazele de date utilizate pentru a investiga si a afla informatii despre companii din diferite regiuni ale globului si o sectiune care prezinta o larga gama de programe digitale folosite pentru a obtine, organiza si analiza volume mari de informative.

Metodele de investigatie descrise in paginile manualului indica noi posibilitati pentru a obtine documente si pentru a identifica grupari de crima organizata ce opereaza la nivel regional sau global. “Follow the Money-A Digital Guide for Tracking Corruption” a fost prezentat pe 22 noiembrie la Bruxelles in cadrul conferintei jurnalistilor de investigatie europeni.

Ghidul a fost realizat cu ajutorul multor jurnalisti de investigatie din Vestul si Estul Europei dar si din Statele Unite, America de Sud, Asia si Australia.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro