„Să nu reglementăm până la moarte”. Avertismentul unui mare șef de companie privind strategia Europei pe domeniul inteligenței artificiale

Europa riscă să pună frână progresului în domeniul inteligenței artificiale, dacă alege calea reglementărilor excesive, a avertizat miercuri directorul general al Bosch, Stefan Hartung, citat de Reuters. Practic, spune oficialul, Europa riscă să se sufoce sub povara propriilor reglementări.
„Europa își întârzie inutil viitorul în domeniul AI din cauza reglementării excesive”, a spus Hartung, la o conferință organizată de companie în Germania.
Potrivit lui Hartung, combinația dintre birocrație și cerințe stricte, dar în același timp și neclare, face ca Europa să fie mai puțin atractivă pentru dezvoltarea AI, în comparație cu alte regiuni ale lumii.
El le-a recomandat legiuitorilor să se limiteze la un cadru de reglementare care să acopere doar aspectele esențiale. În caz contrar „ne vom reglementa până la moarte, pentru că încercăm să ne opunem progresului tehnologic prin reglementare”, a mai afirmat Stefan Hartung.
Bosch, care deține o serie de brevete de invenție pe AI în Europa, a anunțat că vrea să investească încă 2,5 miliarde de euro până la sfârșitul anului 2027 în acest domeniu.
Furnizorul german de componente auto are fabrici și în România și dezvoltă soluții AI pentru condus autonom și sisteme industriale cu eficiență crescută.
Bosch a anunțat că își propune să atingă o cifră a vânzărilor de peste 10 miliarde de euro până în 2035, cu soluții pe bază de AI pentru conducere asistată și automatizată.