Sa se dea lege sa fie bine! (de Vlad Petreanu)

Senatorii au votat marţi un proiect de lege care obligă toate magazinele alimentare din această ţară să achiziţioneze spre revânzare produse româneşti – carne, fructe si legume – în proporţie de minimum 51% din tot ce cumpără. Proiectul a fost adoptat cu 76 de voturi pentru şi nici unul împotrivă. 51% din ce, oameni buni? Din număr de articole? Din kile sau litri? Din valoare? Pe banii cui? Cine suportă pierderile? Cu ce articol românesc echivalezi 1 kil de măsline? Dar o caracatiţă, cu ce se echilibrează, cu al cui caras?

Insecticidul unguresc pe mărul românesc la ce se pune, la româneşti sau la străine?

Şi câte kile de leuştean trebuie să cumperi la un kil de şofran?

În unele situaţii, mărfurile româneşti deţin oricum supremaţia. De exemplu, 80% din berea vândută în România e produsă în România. În România, nu în străinătate. Berea n-ar urma să intre în prevederile legii votate de Senat (cred), dar dacă ar fi, ce-ar trebui să facă magazinele, să importe bere străină acum ca să respecte proporţia din lege?

Şi ce se întâmplă dacă la jumătatea lunii s-a vândut toată marfa străină? Ce faci cu restul? Sau ce se întâmplă dacă nu vinzi marfa? O muţi pe luna viitoare? Dar dacă, spre sfârşitul anului, constată comerciantul că a făcut 60/40%, nu 51/49%, ce face, nu mai cumpără decât dintr-o categorie? Dar dacă nu mai găseşte la angrosişti?

Dar dacă e perisabilă? Ce se întâmplă cu marfa perisabilă, când aia străină se vinde mai repede decât aia românească – sau invers, nu contează? Ce faci dacă vrei să creşti vânzarea la ce se vinde, trebuie să iei proporţional şi rahatul care stă pe raft şi se strică, ca să echilibrezi stocurile?

Şi ce fac magazinele specializate pe un anumit tip de produs? Magazinele de delicatese italieneşti, de exemplu, sau spanioleşti?

Dar de ce numai 51%? De ce nu 60%, de ce nu 75%?