Sari direct la conținut

Saga licitației pentru revista Primăriei Sectorului 1: Procedura se prelungește, deși trebuia să se încheie de două luni

HotNews.ro

Procedura de licitație inițiată în toamna 2017 de Primăria Sectorului 1, pentru realizarea unei reviste a instituției cu un buget disponibil de 2,7 milioane de euro pentru patru ani, se prelungește, deși au trecut peste șase luni de la lansare și două luni de când trebuia finalizată. Asocierea declarată inițial câștigatoare, a cărei ofertă a fost în cele din urmă respinsă, a contestat decizia Primăriei de respingere a ofertei sale, iar săptămâna trecută CNSC i-a dat dreptate. Pe de altă parte, compania Ringier, intrată între timp în cărți pentru preluarea contractului, spune că va contesta la rândul ei decizia CNSC.

Prin licitația cu un buget de 12,7 milioane RON, Primăria Sectorului 1 caută un furnizor unic care să se ocupe de redactarea, editarea, tipărirea și distribuția unei reviste a instituției, în următorii patru ani. În noiembrie, pe primul loc în cadrul licitației s-a clasat asocierea Romprint Fusion-Cross Media Premium. Detalii aici și aici

În SEAP a fost publicată, săptămana trecută, o decizie datată 14.03.2018 a Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC), în urma unei contestații depuse de Romprint Fusion SRL-parte din asocierea Romprint Fusion SRL-Cross Media Premium SRL, declarată inițial castigătoare în licitația Primăriei.

  • CNSC a decis să anuleze actele prin care Primăria Sectorului 1 a respins oferta Romprint-Cross Media; respectiv să oblige Primăria să reanalizeze oferta acesteia. CNSC a respins, insă, cererea Romprint ca licitația să fie anulată.

În SEAP, procedura apărea luni dimineață ca fiind ”in desfăsurare (suspendată din 14.02.2018 pană în 20.03.2018)”.

Licitația trebuia să se încheie pe 22 ianuarie 2018. Dar, înainte de acest termen, Primăria a decis că asocierea castigătoare, Romprint Fusion-Cross Media Premium, nu îndeplinea criteriile de calificare. Drept urmare, în cursă a intrat atunci Ringier România, care se clasase pe locul doi cu o ofertă depusă avându-i că subcontractanți pe RA Monitorul Oficial și Inbox Marketing.

Romprint a contestat, insă, la CNSC decizia din ianuarie a Primăriei, iar CNSC s-a pronunțat abia luna aceasta, decizia fiind publicată în SEAP pe 20 martie. Lucrurile nu se încheie insă cu hotărarea CNSC de a obliga Primăria să reanalizeze oferta Romprint: contactați luni de HotNews.ro, reprezentanții Ringier au spus că această companie va ”face contestație la decizia CNSC, conform prevederilor legale”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro