Sari direct la conținut

Salariile de mii de euro ale celor peste 700 de angajați ai Arbitrului telecom ar putea crește în 2020: Motiv de ceartă în Parlament

HotNews.ro
Sorin Grindeanu, Foto: AGERPRES
Sorin Grindeanu, Foto: AGERPRES

​”Sub masca ‘autonomiei’, sunt câteva autorități publice al căror comportament fiscal începe să se apropie de un dezmăț pe bani publici”, iar ‘posturile de la aceste autorități sunt ochite de clientela politică într-o relație simbiotică’, acuză deputatul USR Cătălin Drulă, care spune că a votat împotriva bugetului pe 2020 al Arbitrului telecom (ANCOM) care continuă ritmul amețitor de creștere a salariilor din instituție. În replică, Sorin Grindeanu, șeful ANCOM, susține că Drulă nu face diferența între ce se estimează într-un buget și execuția bugetară. Vezi în articol ce spune Grindeanu despre consilierii pe care i-a angajat în cei doi ani de mandat.

USR și PNL vor înghețarea salariilor din ANCOM la nivelul anului 2019

Deputatul USR Cătălin Drulă, președinte al Coisiei IT din Camera Deputaților, a scris marți pe Facebook că a votat împotriva bugetului pe 2020 al ANCOM, autoritate care reglementează piața de aproape 4 miliarde de euro a comunicațiilor electronice și serviciilor poștale. Motivul: bugetul continuă ritmul amețitor de creștere a salariilor din instituție.

  • Redăm mai jos postarea deputatului USR Cătălin Drulă:

Postare Catalin Drula

Postare Catalin Drula

Foto: Arhiva personala

Am votat astăzi în Comisia pentru IT&C împotriva bugetului ANCOM pe 2020. Din păcate cele 4 voturi USR și PNL din Comisie nu au fost suficiente în fața celor 9 voturi de la PSD, ALDE, UDMR și minorități.

Am văzut un buget cu greșeli de alcătuire, cu erori aritmetice și rectificări succeisve. Un buget care continuă ritmul amețitor de creștere a salariilor din instituție.

Venitul salarial mediu în ANCOM pentru 2020 va fi de aprox. 2200 EURO/LUNĂ. În mână!Acesta este un venit MEDIU și în această medie intră toate cele 700 de posturi (deci inclusiv șoferi, personal auxiliar, etc).

Creșterea cheltuielilor salariile în ANCOM în ultimii ani:

2017 – 91 milioane lei

2018 – 104 mil. lei

2019 – 140 mil. lei

2020 – 163 mil. lei

Noi, cei de la USR, am susținut împreună cu PNL un amendament de plafonare a salariilor pentru 2020 la nivelul din 2019, dar a fost respins la vot.

Sub masca “autonomiei”, sunt câteva autorități publice al căror comportament fiscal începe să se apropie de un dezmăț pe bani publici. Evident posturile de la aceste autorități sunt dorite și vânate ca niciunde altundeva și, evident, sunt ochite de clientela politică într-o relație simbiotică.

Am văzut în anii 2017-2019 cât a ținut autonomia, când regulile de numire a Președintelui ANCOM au fost schimbate peste noapte și oamenii doriți de Dragnea instalați la conducere.

Vrem instituții solide și profesioniste. Nu vrem dezmăț pe bani publici și sinecuriade. Vom susține amendamentul de plafonare a salariilor și în plenul Parlamentului.”, a scris Drulă.

Pavel Popescu, deputat PNL: Am propus înghețarea salariilor fără a fi afectate sporurile angajaților ANCOM

Contactat de HotNews.ro, Pavel Popescu, deputat PNL și membru în Comisia IT din Camera Deputaților, a precizat că amendamentul de plafonare a salariilor a fost susținut chiar de el.

Poziția PNL pe bugetul pe 2020 al ANCOM a fost de abținere, în condițiile în care am inițiat un amendament cu privire la înghețarea acestor salarii mari din această instituție din perspectiva economiei la buget. Există anumite inechități în acest sector și am să vă dau un exemplu: în ministerul Comunicațiilor în ultimii ani de zile a fost absolut imposibil să faci angajari de specialiști. Un absolvent de Politehnică care dorește să se angajeze în acest minister ar trebui să lucreze pe un salariu brut de 2400 lei, undeva la 1500 de lei net, ceea ce este imposibil de realizat, motiv pentru care și sectorul IT public arată cum arată.

Acesta este motivul pentru care am dorit să venim cu acest amendament de înghețare a salariilor la nivelul aului 2019 fără a fi afectate sporurile angajaților ANCOM.

Amintesc faptul că în momentul de răstriște pentru ANCOM am fost printre cei care s-au implicat activ în repararea unor nedreptăți sau inechități făcute de foști președinți ai acestei autorități, în speță episodul cu domnul Adrian Diță.„, a declarat pentru HotNews.ro, Pavel Popescu, deputat PNL și membru al Comisiei IT din Camera Deputaților.

Sorin Grindeanu: Domnul Drulă arată o lipsă crasă de a ști să citească un buget / În buget tu îți previzionezi, dar asta nu înseamnă ca la final de an chiar va fi așa

Contactat de HotNews.ro pentru o reacție, președintele ANCOM, Sorin Grindeanu, a precizat că deputatul Cătălin Drulă nu face diferența între estimările care se fac într-un buget și execuția bugetară efectivă.

„Domnul Drulă arată o lipsă crasă de a ști să citească un buget și nu este prima dată. L-am lăsat în pace, crezând că în Parlament va învăța, dar deja este prea mult. Susține lucruri care nu sunt adevărate. Nu poți să vii cu cifre care nu au legătură. Dânsul ori a înțeles și este de rea credință ori nu a înțeles și atunci nu are ce căuta în poziția pe care o deține.

PNL nu a votat împotrivă, ci s-a abținut. PNL a avut un amendament care nu a trecut, iar la vot s-a abținut.

Adevărul este, și vă rog să citiți bugetul pentru că este public, tot ce înseamnă cheltuieli curente (unde intră și cheltuielile cu salariile) sunt la fel ca în 2019. În privința cheltuielilor cu salariile aici este o creștere de circa 10%, dar nu înseamnă că salariile vor crește cu 10%. În buget tu îți previzionezi, dar asta nu înseamnă ca la final de an chiar va fi așa. Spre exemplu cheltuielile propuse anul trecut pe vremea asta pentru 2019 s-au dovedit a fi mai mici la final de an decât ce ne-am propus. Dânsul compară execuția bugetară cu ceea ce îți propui prin acest buget votat acum.„, a declarat miercuri, 18 decembrie, pentru HotNews.ro, Sorin Grindeanu.

Ce spun datele publice: Bugetul ANCOM 2019 versus 2020

Informațiile publice consultate de HotNews.ro arată că în bugetul ANCOM pe 2019 cheltuielile curente erau estimate la nivelul de 234 milioane de lei, din care cheltuielile de personal (unde intră și cheltuielile salariale în bani) au fost estimate la nivelul de 148,3 milioane lei. În același buget, numărul maxim de posturi finanțate a fost de 720.

În bugetul ANCOM pe 2020, cheltuielile curente sunt la un nivel similar de 234 milioane de lei, din care cheltuielile de personal (unde intră și cheltuielile salariale în bani) sunt estimate la peste 163 milioane de lei, în creștere cu 10% față de nivelul estimat în bugetul pe 2019. Tot în bugetul pe 2020, numărul maxim de posturi finanțate în anul 2020 este prevăzut la 750 de posturi.

Pe de altă parte, în bugetul pe 2020 al ANCOM se prezintă și execuția preliminată pe 2019, în care se arată că în acest an Arbitrul telecom a cheltuit peste 140,2 milioane lei cu salariile, în ușoară scădere față de cele 148 milioane lei preconizate în bugetul pe 2019.

Click pentru a deschide

Cheltuielile de personal propuse pentru 2020 cresc mult cu peste 119%. Vezi aici bugetul integral.

Sorin Grindeanu despre consilierii pe care i-a angajat în cei doi ani de mandat: Am considerat necesar să dau o șansă tinerilor

Ziarul Libertatea a scris o serie de articole legate de consilierele aduse de Sorin Grindeanu la ANCOM odată cu preluarea funcției de președinte al acestei autorități, unele dintre acestea cu o experiență zero în comunicații.

În cel mai recent articol, Libertatea scrie cum două consiliere ale lui Sorin Grindeanu au câștigat concursurile de posturi de expert în ANCOM: Alina Modan, fata senatorului PSD Paul Stănescu, și Adelina Dincă, fata senatorului PNL Mircea Cazan. Ce răsunde Sorin Grindeanu întrebat despre aceste aspecte?

  • „În perioada celor 2 ani de mandat am avut mulți consilieri pentru că mulți dintre ei nu au stat. L-am avut spre exemplu pe fostul ministru al Comunicațiilor, Bogdan Cojocaru. Ori pe Alina Petrescu. Ambii au plecat din ANCOM. În plus, vorbim despre cabinetul demnitarului și conform legii ai voie să-ți iei consilieri, așa cum și domnul Drulă are voie, oameni care pleacă odată ce mandatul demnitarului se încheie. Dincolo de faptul că am adus ca și consilieri oameni de care aveam nevoie, am considerat necesar să dau o șansă tinerilor.”, a declarat miercuri, 18 decembrie, pentru HotNews.ro Sorin Grindeanu.

Într-adevăr unul dintre consilierii pe care i-a avut o perioadă a fost Bogdan Cojocaru, fost ministru al Comunicațiilor, informație prezentată în premieră de HotNews.ro. Înainte de a fi ministru al Comunicațiilor, Bogdan Cojocaru a fost șeful organizației Tinerii Social Democraţi (TSD) Iași și consilier județean. Cojocaru este absolvent al Facultății de Informatică din Iași.

Tot în mandatul lui Sorin Grindeanu la conducerea ANCOM au mai fost angajate anul trecut, prin concurs, în această autoritate și Alina Popa (ex Petrescu – fostă jurnalistă Antena 3 și apoi purtător de cuvânt al Guvernului Grindeanu) și Laura Carmen Zgonea, actuala soție a lui Valeriu Zgonea, fostul președinte al Camerei Deputaţilor, exclus din PSD în 2016 după ce i-a cerut demisia lui Liviu Dragnea, potrivit EVZ.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro