Sari direct la conținut

Salariile din societatile mari de stat cresc cu 10%

Cotidianul

Sumele bugetare alocate companiilor monitorizate de Ministerul Economiei si Finantelor si de Ministerul Transporturilor pentru cheltuielile cu salarii, in acest an, vor fi majorate cu 61,03 milioane de lei, cresterea medie a fondului de salarii comparativ cu 2006 ajungind la 10,7%.

In cazul companiilor monitorizate de Ministerul Economiei si Finantelor, fondul de salarii va fi majorat cu 21,38 milioane de lei, personalul urmind sa fie suplimentat cu 212 persoane, au declarat agentiei MEDIAFAX surse din minister. Plafonul pentru fondul de salarii va fi suplimentat cu 39,63 milioane de lei pentru societatile aflate sub monitorizarea Ministerului Transporturilor.

„Modificarea numarului de personal a fost solicitata de cele doua ministere ca urmare a intirzierii disponibilizarilor de personal aprobate, angajarii de personal suplimentar pentru activitatile de conservare si inchidere a minelor si reactualizarii programelor de restructurare“, au mentionat sursele citate.

Astfel, rectificarea fondului de salarii a fost determinata de modificarea numarului mediu de personal si de acordarea drepturilor salariale conform contractelor colective de munca negociate in acest an.

Limita maxima a fondului de salarii pentru companiile de stat ramase pe lista unitatilor monitorizate va fi majorata, in 2007, in medie, cu 10,7% pe total operatori economici, comparativ cu fondul de salarii din anul precedent.

Plafonul total din acest an al fondului de salarii pentru companiile aflate sub monitorizarea MEF si a Ministerului Transporturilor insumeaza 408,5 milioane de lei, respectiv 1,37 miliarde de lei. Pentru ultimul trimestru al anului, sumele alocate sint de 104,23 milioane de lei, respectiv 387,04 milioane de lei.

integral in Cotidianul

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro