Salariul minim pe economie din Polonia l-a depășit în premieră pe cel din SUA la nivel federal
Salariul minim pe oră din Polonia a depășit pentru prima dată salariul minim federal din Statele Unite, arată NFP după ultima mărire salarială obținută de angajații polonezi la începutul acestui an.
La 1 ianuarie, salariul minim în Polonia a crescut la 30,50 zloți pe oră înainte de impozitare, ceea ce, la cursul mediu de schimb de până acum din acest an, reprezintă 7,35 dolari.
Această valoare îl plasează peste salariul minim federal actual din SUA, care este de 7,25 dolari/oră din 2009, deși majoritatea statelor individuale din SUA au propriile niveluri de salariu minim, mai ridicate.
În timp ce 20 de state americane au un salariu minim care se aliniază cu cel stabilit la nivel federal, pentru SUA în ansamblul său, majoritatea au salarii minime mai ridicate, care ajung până la 16,60 dolari pe oră în statul Washington.
Cel mai ridicat nivel, de 17,50 dolari, se regăsește în Districtul Columbia, unde se află capitala Washington D.C. și sediul guvernului american. Districtul Columbia nu este organizat însă ca stat de sine stătător.
Cum stabilește Polonia salariul minim pe economie
Polonia majorează, de obicei, salariul minim o dată pe an, la 1 ianuarie. Totuși, aceasta poate avea loc și la mijlocul anului, dacă inflația depășește 5%, cum a fost cazul anul trecut.
Nivelul minim al creșterii este calculat pe baza inflației estimate pentru anul următor, iar cifra finală este stabilită de guvern după discuții cu angajatorii și sindicatele. Noul salariu minim în plată de la 1 ianuarie 2025 este cu aproximativ 8,5% mai mare decât cel din iulie anul trecut și cu 10,1% mai mare decât cel de acum un an.
Sindicatul polonez Sierpień 80 a salutat creșterea salariului minim în 2025 ca pe o „victorie” pentru muncitori, dar a subliniat necesitatea prudenței în comparațiile dintre salariile din diferite țări.
„Deși Polonia în 2025 se poate lăuda cu un salariu minim mai mare decât cel din SUA, merită amintit că costul vieții în cele două țări este semnificativ diferit”, a declarat sindicatul într-un comunicat.
Guvernul polonez estimează că de noul salariu minim vor beneficia peste 3 milioane de angajați și că el va implica costuri suplimentare pentru întreprinderile mici și mijlocii de 11,8 miliarde de zloți și de 3,2 miliarde de zloți pentru companiile mari.