Sari direct la conținut

Samsung a lansat telefoanele de vârf de gamă Galaxy S23. Cât costă în România și cu ce vin nou

HotNews.ro
Telefoanele Samsung Galaxy S23, Foto: Samsung
Telefoanele Samsung Galaxy S23, Foto: Samsung

Samsung a lansat telefoanele Galaxy S23 care vin cu îmbunătățiri legate de procesor, baterie și camera. Prețurile pornesc de la 4.700 lei la modelul de bază S23, cu câteva sute de lei mai mult față de S22 lansat acum un an. Care sunt noutățile pe care le aduc cele trei telefoane Galaxy S23?

Samsung Galaxy S23 și diferențele esențiale față de seria S22

S23 are ecran de 6,1 inci, S23+ vine cu ecran de 6,6 inci, iar S23 Ultra are cel mai mare display (6,8 inci). Dimensiunile nu s-au schimbat față de generația precedentă (S22 au fost lansate pe 8 februarie 2022).

O mare schimbare, așteptată de mulți, este că și în Europa telefoanele Galaxy vor folosi procesoare Snapdragon de la Qualcomm, în loc de cip-urile Exynos.

A crescut capacitatea bateriilor la două dintre modele. S23 va avea baterie de 3.900 mAh (față de 3.700 mAh la S22), iar la S23+ bateria crește în capacitate tot cu 200 mAh, până la 4.700 mAh. S23 Ultra are baterie de 5.000 mAh.

S23 Ultra cântărește 234 de grame (cu 6 grame mai mult decât S22 Ultra), iar S23 clasic este cel mai ușor: 168 de grame.

Galaxy S23 costă de la 4.699 lei (varianta de 128 GB stocare), S23+ costă de la 5.949 lei, iar S23 Ultra, de la 6.949 lei (pentru varianta de 256 GB stocare). Telefoanele s-au scumpit față de Galaxy S22, gamă lansată la final de februarie 2022.

Acum un an, S22 costa de la 4.200 lei, iar S23 adaugă 500 lei. La variantele S23+ și S23 Ultra s-au adăugat 750 de lei față de S22-ul de anul trecut.

Galaxy S23 are 8 GB RAM și vine în versiunile de 128, respectiv 258 GB stocare, iar la S23+ variantele de stocare sunt 256, respectiv 512 GB. S23 Ultra va fi disponibil în trei variante de stocare: 256/512GB/1TB, cu mențiunea că prima variantă are 8 GB RAM, iar celelalte două au 12 GB RAM.

Tot S23 Ultra are, în premieră pentru Samsung, senzorul de imagine de 200 megapixeli (MP), ISOCELL HP2 despre care compania spune că dă rezultate excelente în mediile cu puțină lumină și la filmările 8K..

Toate modelele vin în patru nuanțe mate de culoare, cu denumirile comerciale: Phantom Black, Cream, Green și Lavender.

VEZI ȘI:

Specificații Galaxy S23

Display: 6,1 inci, FHD+, Dynamic AMOLED 2X Display, rată de refresh 120 Hz

Procesor: Snapdragon 8 Gen 2 Mobile Platform for Galaxy

Dimenisuni și greutate: 70.9 x 146.3 x 7.6mm, 168g

Cameră frontală: 12MP, F2.2, FOV 80˚

Cameră principală:

  • 12MP Ultra-Wide Camera , F2.2, FOV 120˚
  • 50 MP Wide Camera , F1.8, FOV 85˚
  • 10MP Telephoto Camera , 3x Optical Zoom, F2.4, FOV 36˚

Baterie: 3.900 mAh

Memorie: 8 GB RAM în versiunile cu 128, respectiv 256 GB stocare

Specificații Galaxy S23+

Display: 6,6 inci, FHD+, Dynamic AMOLED 2X Display, rată de refresh 120 Hz

Procesor: Snapdragon 8 Gen 2 Mobile Platform for Galaxy

Dimenisuni și greutate: 76.2 x 157.8 x 7.6mm, 196g

Cameră frontală: 12MP , F2.2, FOV 80˚

Cameră principală:

  • 12MP Ultra-Wide Camera , F2.2, FOV 120˚
  • 50 MP Wide Camera , F1.8, FOV 85˚
  • 10 MP Telephoto Camera , 3x Optical Zoom, F2.4, FOV 36˚

Baterie: 4.700 mAh

Memorie: 8 GB RAM în versiunile cu 256, respectiv 512 GB stocare

Specificații Galaxy S23 Ultra

Display: 6,8 inci, QHD+ Edge, Dynamic AMOLED 2X display, rată de refresh 120 Hz

Procesor: Snapdragon 8 Gen 2 Mobile Platform for Galaxy

Dimenisuni și greutate: 78.1 X 163.4 X 8.9mm, 234g

Cameră frontală: 12MP, F2.2, FOV 80˚

Cameră principală:

  • 200 MP Wide Camera, F1.7, FOV 85˚
  • 10MP Telephoto Camera, 3x Optical Zoom, F2.4, FOV 36˚
  • 10MP Telephoto Camera, 10x Optical Zoom, F4.9, FOV 11˚
  • 12MP Front Camera, F2.2, FOV 80˚

Baterie: 5.000 mAh

Memorie: 8 GB RAM în varianta cu 256 GB și 12 GB RAM în versiunile de 512 GB și 1 TB.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro