Sari direct la conținut

Samsung revine pe primul loc la smartphone-uri. Huawei scade puternic, Xiaomi depășește Apple

HotNews.ro
Intr-un magazin Samsung, Foto: Hotnews
Intr-un magazin Samsung, Foto: Hotnews

Samsung a revenit pe primul loc la livrările mondiale de smartphone-uri, cu 80 de milioane de unități livrate trimestrul trecut, în timp ce Huawei a avut sub 52 de milioane de unități din cauza restricțiilor impuse în SUA și Europa, arată datele IDC. Interesant, Xiaomi a trecut în premieră pe trei, depășind Apple, dar situația se va schimba în ultimul trimestru după ce va începe vânzarea iPhone 12.

În trimestrul trecut au fost livrate 353 de milioane de smartphone-uri în lume, cu doar 1% mai puțin decât în Q3 2019, semn că unele piețe și-au revenit după un Q2 dezastruos. În India, telefoanele au mers bine și fiindcă nevoia de dispozitive pentru școala online a propulsat vânzările de smartphone-uri de sub 250 de dolari, laptop-urile fiind prea scumpe pentru cei de acolo.

Samsung a avut cel mai mult de câștigat, datorită cererii de pe piețe precum India și SUA și datorită unor modele precum Note 20 și S20. Dacă în Q3 2019, Samsung livra cu 12 milioane mai multe telefoane decât Huawei, acum ecartul s-a mărit la aproape 30 de milioane, contând pentru compania chineză restricțiile ce înseamnă că serviciile Google nu vin preinstalate pe noile modele. Vânzările Huawei au scăzut cu 22%, dar și în piața chineză a fost un minus de 15%.

Pe locul trei a urcat Xiaomi care, cu 46 milioane unități, a depășit Apple pentru prima dată. Xiaomi și-a crescut producția în India, ajungând la 85% din nivelul dinaintea pandemiei, dar 53% dintre vânzări vin din China. Xiaomi vinde tot mai bine și în Europa.

Apple a fost pentru prima oară pe locul 4, din cauza amânării lansării iPhone-urilor noi care în general ajungeau să contribuie la vânzările din Q3. IDC precizează însă că, date fiind condițiile, Apple a avut vânzări excelente datorită iPhone 11 și SE, iar Q4 va aduce cifre mult mai bune care pot duce compania pe locul doi sau chiar pe unu.

Ultimul trimestru din an generează cele mai mari vânzări, iar în 2019, Apple a fost pe primul loc, cu 73,8 milioane de smartphone-uri, iar Samsung a fost pe doi, cu 69,4 milioane. În total, s-au vândut atunci cu 20 de milioane mai mult decât în trimestrul trecut.

Top cinci este încheiat de vivo, marca de smartphone-uri care foarte recent s-a lansat în câteva mari piețe europene.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro