Șantierul Naval din Brăila a adus 70 de muncitori vietnamezi și va aduce încă 60 din cauza deficitului de forță de muncă
Şantierul Naval Vard din Brăila, cel mai mare angajator privat local, a adus 70 de angajaţi din Vietnam şi intenţionează să mai aducă încă 60 pentru a acoperi deficitul de forţă de muncă, în condiţiile în care nu a reuşit să îşi acopere toate necesităţile cu muncitori români, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, directorul şantierului, Alina Puia, potrivit Agerpres.
„Noi avem un şantier naval în Vietnam, oamenii de acolo ne-au ajutat să îi selecţionăm pe cei care au venit la Brăila. E destul de greu cu forţa de muncă, cu toate că ne străduim de peste un an şi avem publicitate peste tot. Cumva, în timp, a dispărut respectul faţă de muncă. E o muncă grea aici, iar acum se caută locuri mai bine plătite şi cu muncă uşoară. Ca societate axată pe industrie, în acest moment, cred că suntem societatea care plăteşte cel mai bine angajaţii pe zonă industrială. Sunt zone unde sunt mai bine plătiţi”, a afirmat Alina Puia.
Preşedintele Consiliului de Administraţie al celor două şantiere navale din România care aparţin Vard, respectiv Brăila şi Tulcea, Mauro Leboffe, a arătat, în aceeaşi conferinţă de presă, că începând de anul acesta şantierul brăilean a intrat pe piaţa navelor de croazieră şi a navelor de tip ferry cu propulsie electrică.
Potrivit lui Mauro Leboffe, coordonator al operaţiunilor din România, şantierele din Brăila şi Tulcea au capacitatea de a construi cam orice tip de nave, având deja comenzi semnate până în 2025, pentru nave de croazieră, nave de tip ferry cu propulsie electrică, nave de expediţie pentru zonele polare, nave de pescuit, nave specializate pentru operaţiuni offshore, nave de patrulare în zone de coastă.
Şantierul Naval din Brăila s-a implicat şi în reparaţia capitală şi modernizarea Bricului Mircea şi se pregăteşte, în prezent, pentru a participa la licitaţia care va fi organizată pentru modernizarea navei pentru cercetări maritime şi scafandri „Grigore Antipa”.