Sari direct la conținut

Saptamana 30 aprilie – 6 mai BNR anticipeaza o inflatie de 3,7% in 2007, in scadere fata de prognoza anterioara

HotNews.ro

Banca Nationala a Romaniei a revizuit prognoza privind nivelul inflatiei pentru 2007. Astfel, BNR anticipeaza un nivel al inflatiei decembrie 2007-decembrie 2006 de 3,7%, in scadere cu 0,9% fata de prognozele precedente. In acelasi timp insa, BNR a majorat cu 0,1% nivelul prognozat al inflatiei pentru 2008, de la 4,1%, la 4,2%.

Mugur Isarescu a precizat ca revizuirea in scadere a inflatiei se bazeaza pe evolutia acesteia in primele trei luni ale anului, cand preturile au crescut cu 0,66% mai putin decat proiectase BNR. In primele trei luni ale anului, procesul de dezinflatie a fost mai accentuat decat cel estimat, inflatia fiind la sfarsitul lunii martie la 3,66%.

Pe de alta parte, Comisia Nationala de Prognoza si-a revizuit in crestere estimarile privind inflatia pe urmatorii sase ani, potrivit variantei finale a prognozei de primavara pe termen mediu 2007-2013. Revizuirea a avut loc fata de varianta preliminara a prognozei, facuta publica la inceputul lunii aprilie.

Pentru anul in curs, CNP estimeaza o inflatie medie anuala de 4,0%, dupa ce, in prognoza preliminara, cifrele inaintate de CNP erau de 4,3%. Si inflatia decembrie 2007/decembrie 2006 este modificata, de la 4,3% in forma initiala la 4,2% in cea finala. Revizuire in scadere observam si pentru 2008, insa situatia se schimba incepand cu anul 2009.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro