Sapte miliarde ne-au costat procesele pierdute de Calota
Si, in continuare, portofelul public va ramane larg deschis la acest capitol. Fie ca juristii Primariei sunt slab pregatiti, fapt dovedit si de procesele din ce in ce mai multe in care se apeleaza la cabinete de avocatura, fie ca firmele respective chiar au fost indreptatite sa castige aceste procese, cert este ca niciodata nu s-a incercat stabilirea vinovatului.
Prin urmare, tot ploiesteanul a platit daune, penalitati si despagubiri, prin taxele si impozitele datorate bugetului local. Practic, doar in urma a trei procese cu firmele Industrie Mica, Condorii Sult si Index, municipalitatea a platit din buget peste 700.000 lei. La acestea se vor adauga alte pagube din procesele pierdute de primarul Calota cu directorul RATP Ploiesti, Radu Popescu.
Astfel, tot ploiestenii vor fi cei care vor plati aproape 30.000 lei drept despagubire pentru nedreptatea facuta de primarul Calota. „Numai in primul proces, cel pentru suspendarea din functie, pe care l-am castigat, daunele sunt de 5.000 lei, iar in cel de-al doilea, pentru demitere, pana acum s-au adunat 24.000 lei numai din salariile restante pe opt luni.
La toate acestea se adauga 1.000 lei, cheltuieli de judecata. Si, in situatia in care castig si la Curtea de Apel, voi primi inca 1.000 lei, tot pentru cheltuieli de judecata”, ne-a declarat Radu Popescu.
Daca mai adaugam si onorariul avocatei care a reprezentat municipalitatea in acest proces, putem spune ca primarul Calota, singurul vinovat de cheltuirea acestor bani, ar trebui sa plateasca din propriul portofel despagubirile pentru Popescu. Din pacate, in toate procesele pierdute de Calota, municipalitatea este cea care trebuie sa suporte pierderile.
Juristii „profesionisti”, inlocuiti cu avocati platiti din banul public Ori de cate ori a venit vorba despre gasirea vinovatului, Emil Calota a incercat sa ia apararea juristilor Primariei Ploiesti. „In aceasta situatie avem de-a face cu un volum foarte mare de munca. Nu se poate pune in discutie profesionalismul juristilor”, afirma edilul asta vara.
Cu toate acestea, pentru ca , chipurile, volumul de munca este prea mare pentru „profesionistii lui Calota”, in procesele grele, au fost angajati avocati. Este cazul procesului cu Radu Popescu, dar si al rezilierii contractului de concesionare