Sase motive sa inveti o limba straina
Sa inveti o limba straina nu-i tocmai cel mai distractiv mod de a-ti petrece timpul liber, insa odata ce vei reusi sa comunici cu un strain care vorbeste acea limba, iti vei da seama ca efortul tau a meritat din plin. Abia de atunci, totul se va transforma intr-o adevarata distractie. Ce alte motive ar mai fi, afla din articol.
1. Cu cat stii mai multe limbi straine, cu atat „da mai bine la CV”. Vei avea mai multe sanse pentru un post de traducator sau de ghid, de exemplu. Si chiar daca ai o slujba unde nu se tine cont de acest lucru, poti obtine bani din diverse traduceri, in particular.
2. Cand calatoresti intr-o tara straina, te vei descurca mult mai usor, mai ales daca stapanesti o limba de circulatie internationala. Daca ai norocul sa vorbesti si limba tarii respective, poti iesi mai usor dintr-o incurcatura, ai mai putine sanse sa te ratacesti, vei comunica mai usor cu localnicii si vei afla mai multe informatii despre obiceiurile acelor locuri. Oamenii vor fi mai prietenosi cand vor vedea ca incerci sa vorbesti aceeasi limba cu ei.
3. Profita de cunostintele tale de limbi straine, dar si de tehnologia din ziua de azi, sa iti faci prieteni noi. Invata oriunde te-ai afla: fie ca esti prins in trafic, fie ca astepti autobuzul sau ca mergi cu bicicleta, ia-ti cursurile cu tine, in format electronic, si asculta-le la casti. Foloseste internetul sa comunici mai usor cu strainii pe care-i cunosti cu diverse ocazii. Sunt milioane de persoane care nu au iesit niciodata din tara, dar au prieteni in cele mai indepartate locuri de pe glob.
4. Invatarea unei limbi straine iti imbunatateste memoria si, uneori, te face mai destept. S-a demonstrat ca cei care studiaza o limba straina la varste fragede obtin punctaje mai mari la examenele de literatura si chiar de matematica. Oamenii de stiinta explica: invatarea unei limbi straine iti dezvolta atat creativitatea, cat si logica. In plus, invatand despre alte culturi, te vei adapta mai repede la schimbari si vei deveni mai tolerant.
5. Vei aprecia literatura, muzica si cinematografia altor tari. Nu te-ai saturat de filmele americane? Cunoscand o alta limba straina, vei avea acces si la o alta cultura. Iti va face placere sa urmaresti un film sau sa asculti un concert sustinut de un artist care provine din tara a carei limba o stii.
6. Si daca niciunul dintre aceste motive nu ti se pare indeajuns de convingator, iata la ce concluzie au ajuns britanicii: in urma unei cercetari realizata cu angajatii a 270 de agentii matrimoniale, rezultatele arata ca cei care invata o limba straina sunt perceputi de sexul opus drept mai atragatori, mai inteligenti si mai sexy.
Sursa: lifeorganizers.com, associatedcontent.com