Sari direct la conținut

Sase persoane, suspectate de o frauda de 600 de milioane de dolari pe Bursa din Londra

HotNews.ro

Politia spaniola a arestat sase persoane pe care le banuieste ca sunt implicate intr-o frauda de 600 de milioane de dolari pe Bursa de la Londra, relateaza BBC. Arestarile au fost facute in legatura cu o frauda comisa la compania Langbar, intre 2003 si 2005, au precizat autoritatile spaniole.

Potrivit informatiilor, suspectul principal in cazul de frauda se numara printre cei arestati. Cinci dintre acestia sunt spanioli, iar unul este argentinian.

Cele sase arestari au fost facute in Madrid, Barcelona si in localitatea Elche, din sud-estul Spaniei, unde politistii au confiscat computere si documente.

Bursa de la Londra nu a oferit nicio informatie pe marginea acestui caz de frauda, despre care BBC sustine ca a inceput in 2003.

Serious Fraud Office a inceput o ancheta in acest caz in 2005.

BBC precizeaza ca „suspectii sunt acuzati ca au folosit publicitate inselatoare pentru a creste valoarea actiunilor Langbar fara sa faca niciun depozit. Compania a intrat pe bursa londoneza cu o valoare de 300 de milioane de dolari. Politia sustine ca suspectii au starnit suficient interesul publicului in companie pentru ca, in mod fraudulos, sa revanda actiunile la valoarea de 600 milioane de dolari”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro