Sase primarii din Alba nu mai au bani nici pentru salarii. „Faliment” in administratiile locale din Alba
Sase primarii din judetul Alba nu isi mai pot plati angajatii incepand cu 1 iunie 2006, din cauza epuizarii complete a resurselor financiare la bugetele locale. Este vorba de Primaria orasului Zlatna si de cele ale comunelor Rimet, Ponor, Poiana Vadului, Ceru Bacainti si Radesti, unde banii de salarii s-au epuizat.
Presedintele Consiliului Judetean, Ion Dumitrel, a spus ca institutia pe care o conduce nu poate face nimic pentru ajutorarea administratiilor publice locale respective, din cauza faptului ca legea prevede aplicarea unei formule matematice in functie de care sunt distribuiti banii.
In schimb, acesta a criticat dur Ministerul de Finante, catre care, a spus Dumitrel, a trimis mai multe notificari cu privire la situatia din judet.
„Am respectat formula facuta de niste oameni care nu stiu pe ce lume traiesc. Ministrul acesta de Finante este aerian. Eu nici nu stiu daca Ministerul de Finante functioneaza sau nu”, a adaugat presedintele CJ.
Formula matematica respectiva se aplica la distribuirea fondurilor judetene catre primarii si ia in calcul mai multe criterii, printre care suprafata, numarul populatiei sau veniturile proprii etc.
Aplicarea acesteia a fost gandita la nivel national, dupa ce s-a constatat ca politicienii aflati la conducerea consiliilor judetene obisnuiau sa directioneze fondurile mai ales spre localitatile conduse de colegi de-ai lor de partid.
Cele sase primarii, aflate acum in pragul falimentului, sunt conduse, insa, atat de primari ai PSD, cat si de edili ai PNL si PD. Mai mult decat atat, potrivit angajatilor CJ, pana la sfarsitul anului alte 30 de administratii locale din judet vor ramane fara posibilitatea de a-si plati angajatii.
Acest lucru va insemna ca activitatea a jumatate din administratiile locale din Alba va fi blocata. Potrivit lui Dumitrel, singura solutie ar fi obtinerea unor fonduri guvernamentale, intrucat o rectificare bugetara ulterioara nu ar rezolva problema din aceleasi motive.
Conform formulei, la rectificare cele mai multe fonduri le va obtine municipiul Alba Iulia, pe cand o comuna cum e Ceru Bacainti, ar putea primi aproximativ 10-15 milioane lei vechi, adica o suma care nu acopera nici macar salariul primarului pe doua luni.