Sari direct la conținut

Sase ziare romanesti vor fi distribuite in Republica Moldova

HotNews.ro

Incepand din luna februarie, sase ziare din Romania vor fi difuzate in chioscurile Moldpresa, in fiecare zi de miercuri. In viitorul apropiat, in chioscuri vor aparea si publicatii din alte tari, anunta Timpul.md.

Primele publicatii care vor fi vandute peste Prut sunt „Libertatea” (4 lei moldovenesti), „Jurnalul National” (5,75 lei moldovenesti), „Adevarul” (5 lei moldovenesti), „Academia Catavencu” (11 lei moldovenesti), „Gazeta Sporturilor” (6,75 lei moldovenesti) si „Pro Sport” (7 lei moldovenesti).

„Acest lucru s-a decis in urma unui proces indelungat de negocieri. In functie de succesul vanzarilor vom aduce in chioscuri si alte titluri”, a afirmat Maia Hohlova, sefa Departamentului vanzari Moldpresa.

Ea a precizat ca, in viitorul apropiat, se intentioneaza si distribuirea de publicatii in limbile engleza, franceza, spaniola, italiana si germana.

Cursul de schimb stabilit miercuri de BNR pentru leul moldovenesc este de 0,2310 RON.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro