Scaderea actiunilor General Electric perturba bursele internationale
Pretul actiunilor General Electric au scazut cu 12,8 % la finalul saptamanii (cea mai mare scadere inregistrata de companie in ultimii 20 de ani), iar acest lucru s-a resimtit pe pietele internationale. Indexul bursei new-yorkeze, Dow Jones a scazut cu doua procente. Scaderile s-au resimtit si pe bursa asiatica.
Bursa japoneza s-a inchis, luni, in scadere cu 3,05%, indicele Nikkei ajungand la nivelul de 12.917,51 puncte, mai mic decat la finalul sedintei precedente. Si bursa din Hong Kong a inchis prima sedinta de tranzactionare de luni in scadere cu 3,3 procente, indicele Hang Seng ajungand la 23.854,66 puncte, valoare mai mica comparativ cu sedinta precedenta.
Agentia France Presse relateaza ca pretul petrolului a scazut usor. Luni dimineata, pretul barilului de petrol „light sweet crude”, cu livrare in mai, s-a ieftinit cu 36 cenţi, ajungand la 109,78 dolari pe baril. Pretul petrolului Brent, in Marea Nordului, cu livrare in mai a scazut cu 28 de centi, ajungand la 108,47 dolari pe baril.
Miercuri, pretul barilului de petrol a atins un nivel record, de peste 112 dolari pe baril, in urma informatiilor privind scaderea stocurilor din Statele Unite.