Sari direct la conținut

Scaderi pe bursele asiatice, dupa minimul inregistrat pe Wall Street. Si pretul petrolului scade

HotNews.ro

Bursele asiatice au reactionat la pierderile masive inregistrate pe Wall Street. Bursa din Tokio a inceput sedinta de marti in scadere cu 3%. Potrivit France Presse, indicele Nikkei a cedat 221 de puncte, atingand valoarea de 7.155,16 puncte. Si Bursa din Hong Kong inregistra, la mijlocul sedintei de marti, o scadere de 3,5%, indicele Hang Seng a pierdut 461,46 puncte, atingand valoarea de 12.713,64 puncte.

Scade si pretul petrolului

Pretul petrolului era in scadere, marti dimineata, pe piete asiatice, in ciuda anuntului tarilor exportatoare de petrol – OPEC, privind scaderea productiei. Astfel, in tranzactiile de dimineata, un baril de petrol „light sweet crude”, cu livrare in luna aprilie, a scazut cu 32 de centi, atingand valoarea de 38,12 dolari. Petrolul Brent, din Marea Nordului, a pierdut 6 centi, pana la valoarea de 40,93 centi, relateaza France Presse.

Bursa din New York a atins minimul ultimilor 12 ani

Bursa de la New York isi continua trendul descendent, Indicii Dow Jones industrial si S&P 500 scazind in sedinta de luni pina la valoarea minima a ultimilor 12 ani, dupa cum relateaza Reuters.

Astfel, indicele Dow Jones industrial a scazut cu 196.01puncte (2,66%) ajungand la 7,169.66 puncte. Si Standard & Poor’s 500 a pierdut 22,11 puncte (2,87%) coborand la 747.94 puncte, iar Nasdaq Composite Index a scazut cu 44,09 puncte (3,06%) ajungand la 1,397.14 puncte.

Bursele europene au inchis luni pe rosu

Bursele europene au inchis pe rosu luni, ca urmare a scaderilor de pe sectorul bancar. Marile burse europene au inchis in scadere luni, pe fondul deprecierilor din sectorul bancar cauzate de informatiile potrivit carora guvernul american ar putea prelua pana la 40% din actiunile Citigroup, potrivit Reuters. Indicele pan-european FTSEurofirst 300 a coborat 0,9%, pana la 729.39 puncte, dupa ce a atins un maxim de 748,46 puncte in aceasta sesiune.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro