Sari direct la conținut

Scandal in Germania  – Zeci de mii de masini ce trebuiau casate prin programul Rabla au ajuns sa fie vandute in Europa de Est si Africa

HotNews.ro

Politia germana a demarat o ancheta dupa ce a iesit la iveala faptul ca aproximativ 50.000 de masini ce ar fi trebuit casate ca parte a programului Rabla au ajuns sa fie exportate de retele ale crimei organizate in tari din Europa de Est si Africa, scrie Financial Times. Circa 1,7 milioane de oameni si-au luat masini noi prin programul Rabla din Germania, insa e clar ca o parte din masinile vechi au scapat de casare si circula in tari mai sarace, foarte posibil si la noi.

Wilfried Albishausen, vicepresedinte la organizatia profesionale a politistilor BDK spune ca programul a fost introdus dar s-a omis faptul ca o retea de crima organizata are mijloacele de a face ilegalitati, astfel ca in cel mai rau caz chiar o zecime din masinile care chipurile ar fi fost casate circula acum in tari mai sarace.

Organizatiile ecologiste spun ca cifrele nu sunt o surpriza dar acuza autoritatile ca desi intentia programului a fost buna, au pierdut controlul asupra modului in care masinile sunt casate, dand astfel posibilitatea unor infractori sa obtina profituri uriase.

Bafa, agentia guvernamentala care se ocupa de program, spune ca nu avea idee ca ilegalitatile au atuins asa un numar mare de cazuri si adauga ca a fost alertat doar in cateva cazuri.

Programul Rabla a avut succes nebun in Germania, din februarie de cand a inceput circa 1,7 milioane de oameni au beneficiat de prima de casare de 2.500 euro dupa ce au renuntat la masini mai vechi de noua ani. Piata masinilor noi a urcat cu 30% la sapte luni, doborand record dupa record, in timp ce alte piete auto europene nu vad decat scaderi.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro