Scandalurile UNITER și Nicu Covaci. Ce e putred în Uniunile de creație?

Două obuze din zona culturală domestică. ”Never a Dull Moment”. Primul, legat de respingerea lui Nicu Covaci din elita compozitorilor români, Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România (UCMR), pentru că n-a trecut clasa, a picat cu 40 de zecimi (amănunte aici ), al doilea, a venit din zona UNITER (Uniunea teatrală din România), și avea scris pe el nominalizările pentru premiile Uniter. În acest caz s-au contestat două nominalizări, un fost turnător, un regizor bullying (referința era la un incident din trecut) și s-au reiterat niște criterii opțiuni, pe care, cel puțin în ultimii zece ani, le-am tot auzit (amănunte aici). Dintre cuvintele cheie din aceste zile, femei, tineri, valoare au dus cu gândul imediat la ce vedem/auzim de-afară, mișcări „woke”, „cancel culture”, fiecare a înțeles ce-a vrut. De altfel, aici, dar doar aici, am semănat cu Hollywoodul, unde a fost scandal la Oscaruri că nu s-au nominalizat femei la categoriile principale.

În principiu, dacă nu erai prins în niciuna din hori, puteai vedea, și din avion, că totul se întâmplă pentru niște motive.

În cazul UCMR, lipsa de vizibilitate, cu excepția cantautorilor, nu sînt popular guys, nu a dat emoții mari în trecut. UNITER-ul da. Dar, acum, să nominalizezi la premiul pentru întreaga activitate pe unul care și-a turnat colegii de scenă, după umila mea părere s-a ajuns la capăt. Putem să ne plângem cât vrem de politicieni că, din cauza dezastrului lor guvernamental pleacă tinerii din țară, dar adevărul e dat de înțelepciunea bătrânească, „până la Dumnezeu, te mănâncă sfinții”. De-aia sînt tineri artiști români, creatori, care fac carieră afară, în timp ce în țară, unul ca Nicu Covaci, cu ditamai cariera, e umilit. Dacă ar fi fost american, pentru intrarea în RocknRoll Hall of Fame ar fi așteptat doar 25 de ani. La noi, 25 de ani în post a împlinit doar fostul președinte UCMR. Nicu Covaci e o persoană controversată, și prin relația cu foștii membri Phoenix, și prin afișarea publică alături de persoane contestate, dar una-i una, alta-i alta. Cum spuneam, există o explicație, pe care am găsit-o în forma și fondul acestor organizații. Structural-organizatoric înseamnă cam așa: transparență spre 0; structuri încremenite în timp; rezistență la schimbare; poziția struțului: surde la dialog intern și extern/dezinteres față de standardele de muncă ale membrilor; ierarhii și structuri gerontocratice; admitere restricționată; în general, societăți închise, caste.

UCMR. „Cine ești tu?” (Marius Țeicu)

Între cele două uniuni nu e nicio diferență, decât în calificările membrilor. Ba, gardul pe care trebuie să-l sară cei care vor să adere la UCMR e mai înalt. E greu să înțelegi. Pare că cei din uniune stau închiși într-o grotă și nu știu ce se compune, ce se cântă, cine a absolvit facultatea. Logic, ar fi ca, tocmai, apărând noi compozitori, cu lucrări de valoare, să fie invitați să se înroleze. Aici sînt numai 143 de muzicologi!? și 270 de compozitori. Puțin mai mulți decât membrii Academiei Române, unde numărul de locuri e fix. Ca omul de rând, m-am uitat și eu după nume cunoscute. N-am dat de marele maestru Vladimir Cosma sau, mai cunoscuta, Margareta Pâslaru. Sînt și alții lipsă la apel, dar fiind mai aproape de noi, nu vreau să-i pun într-o situație neplăcută (lista aici și statut aici). UCMR se consideră urmașa Societății Compozitorilor Români înființată chiar de George Enescu. Cam mare tupeul, dar legal nu i-a oprit nimeni.

Din toată vorbăria în jurul subiectului, așa cum anticipam, tot se învârte în jurul apărării castei

Cei cu bască. Statutul. Fără rapoarte financiare, deși sînt obligatorii, cu un statut vag, în care, inclusiv, secretizarea votului pare să fie un scop în sine, nu ar părea că se cer prea multe membrilor, dar îi poate ajuta mult, de la îndemnizații, până la împrumuturi fără dobândă!? UCMR este beneficiara veniturilor din timbru muzical/folclor/divertisment, atenție, stabilit prin lege și altele. Nu știm ce înseamnă, că rapoarte anuale, ioc. Regulamentul admiterii în această ”semi-academie” românească este, însă, de ”neprețuit”, link aici. Pe sistemul dosarului cu șină, ți se cer dovezi hard copy depuse la secretariat, dar numai dacă ai domiciliul stabil în România (probabil, de-aia nu l-am regăsit pe Vladimir Cosma). Ca pe vremea lui Ceaușescu.

În paranteză fie spus, Hagi, într-un comentariu, condamna neprezentarea tinerilor născuți în străinătate la convocarea echipei naționale. Păi, de-aia nu vin, nea Hagi.

Ce să găsească? Bianca Andreescu de-aia nu reprezintă România. Pentru că în toate domeniile, toate organizațiile, organismele, oamenii care s-au înfipt de zeci de ani la conducere au ajuns mici Ceaușești. Noile Matrioșce. Deschizi, mai găsești încă una, și încă una. Nu mai scăpăm. Cei fără diplome (vorbim de cele recunoscute în țară) au de trecut și un examen (sic). Mă gândesc că Bruce Sprinsteen poate să aprindă o lumânare că nu s-a născut român.

NU POT ÎNȚELEGE ce a notat comisia în cazul Nicu Covaci, fiind vorba de o probă de creativitate ce ține de un motiv dat și un aranjament muzical.

Cu puțina muzică pe care o știu, și eu aș fi putut face asta. A stabilit comisia că n-are valoare? A fost greșit? Sînt compozitori în UCMR cărora, dacă populația le-ar asculta compozițiile, ar picheta sediul UCMR. În rest, procedura este perfect comunistă. Ceea ce a deranjat au fost, normal, argumentațiile tipic mioritice. Și aș spune, și tăcerile asurzitoare. Șeful secției de jazz/pop, Mircea Tiberian, retoric, „ce-i mai trebuia și UCMR?” dacă, ca orice Vali de Vâlcea sau Smiley, este membru în uniunile de gestiune colectivă a drepturilor de autor sau în UCIMR (creație interpretativă a muzicienilor), unde statutul prevede aceleași lucruri ca UCMR, dar intri fără examen. Hai, nu, pe bune! Maestre, mai întâi hai să vedem de ce a rămas Nicu Covaci „repetent și anul acesta”, apoi, de când dreptul de asociere e restricționat, că ziceți că e un ong de utilitate publică, iar în final, dacă sînt același lucru, poate faceți un change, îi dați locul Dvs. și îl luați pe al lui? O motivare puerilă, nimic academic. Și dovada că putreziciunea deja iese la suprafață. Dar și dezamăgirea fanului, când vezi câtă îngustime există acolo de unde credeai că trebuie să vină soarele.

UNITER. “Something is rotten in the state of Denmark” (William Shakeaspeare)

Este un ong la fel de apolitic… neguvernamental etc ca UCMR, cu care se și află într-o alianță. La fel ca soră-sa, trăiește, printre altele, din veniturile din timbrele teatrale, colectate prin lege. Alte venituri, de ex. (conform statut) pot fi obținute din comerțul cu covoare sau leasing-uri, dacă aveți nevoie, nu ezitați! Nu e reclamă, e o formă de ajutor, echivalentul lui share (sic). Sigur, și în acest caz, mulți spun că se pot face organizații alternative. Adevărat. Dar pare că nimeni din cei care zic, n-au făcut așa ceva vreodată, ca să înțeleagă despre ce este vorba, vorbesc din cărți. Pot apărea alte asociații. Doar că va dura până să aibă acces egal la fonduri colectate prin lege, sedii, și, normal, construcția prestigiului. UNITERul, în comparație cu alte organisme similare din alte țări, pare că ar avea scleroză. Mirările pleacă de la însuși numărul scăzut de membri. Doar puțin peste 1800. Aderarea are același arhaism în procedură, doar că, nu dai examen dacă n-ai studii superioare, îți trebuie doar o patalama recunoscută de minister (regulament aici, statut aici) Frapează lista destul de scurtă a categoriilor calificate. Scoțând teoreticienii, rămân șase categorii, din care, probabil, cea cu alții ar trebui să acopere tot. Ei, bine, Academia americană are 17 categorii. Ce mi-a sărit mie în ochi? Nu apare categoria de coregrafie, dansatori pentru teatru dans, musical etc. Nu există creatorii de muzică de teatru sau cei care prestează live în timpul spectacolelor. Creatorii de afișe. În fine, afișele la noi sînt, cu câteva excepții, jalnice. Fotografii de teatru nu sînt vizați. Marketing-ul ca și componentă vitală în zilele noastre în industria creativă, artele spectacolului. Designerii de costume Și multe altele…

Structura organizatorică că a rămas aceeași n-ar fi cel mai mare bai

Problema e a ocupanților. Nu există nicio viziune a mandatelor, rotație, extinderi structurale odată cu evoluția cantitativă și calitativă a scenei teatrale. Independenții bănuiesc că sînt, dar se reprezintă pe persoană fizică. Parcă ar fi Uniunea teatrală a instituțiilor publice, dar n-au mai scris în logo. E posibil ca noul management, conform tradiției, să zică că de-abia au venit, că nu s-a făcut de cei dinainte. Fals. Actuala conducere e aceeași ca acum patru-opt ani, doar că nu mai e Caramitru. Dar, nici atunci și nici acum, nimeni n-a deschis discuția despre nimic. Nu sînt genul de organizații de dialog. E deranjantă și dezamăgitoare insistența, din ultimele zile, a domnului președinte Buhagiar că se pot schimba, dar să se discute în Adunarea Generală. Că el a fost ales de majoritate! Nu știu, omul n-o fi fost la nicio Adunare Generală în viața lui, nici măcar de asociație de bloc, sau cum crede că s-ar putea lega dialoguri constructive cu 1832 de membri? În statutul UNITER se spune că membrii pot mandata alți membri să voteze în AG. Dar nu e impusă nicio limită. Cu alte cuvinte, prin câțiva membri poți face rost de sute de voturi. La o adică, orice problemă ai pune în discuție, ar putea muri din fașă că, la vot, 10 persoane mandatate pot închide subiectul.

Privind din afară, nu vezi niciun fel de rigoare organizatorică

Care ar fi evitat și actualul scandal. Nu există un banal calendar de lucru. Nici măcar pentru propriile evenimente majore. Festivalul Național de Teatru și premiile. FNT, sîntem în luna martie, și n-are anunțată data desfășurării. Ca la Dâlga, se va anunța în septembrie că se face în noiembrie. Nimic comun cu valoarea, prestanța primului eveniment teatral al unei țări. Temele sau secțiunile cum le zic ei, echipa de curatori, director, nimic. Și ajungem și la evenimentul de show off al Uniunii. Premiile. Există un juriu. Regulamentul spune că nu e nicio jurizare, de fapt. Teatrele trimit propuneri!? Spectacolul, în sine, trebuie să îndeplinească o singură condiție. Premiera să fie întâi ianuarie sau 31 decembrie și orice dată între. Nu e obligatoriu să aibă un anumit număr de reprezentații, să fi avut cel puțin un turneu, nimic. In situ și poate să fie doar premiera. Pentru anul acesta, juriul ne-a fost prezentat în noiembrie, cu comunicatul că vor reveni cu amănunte cât de curând. Zbang! Au mai revenit în martie direct cu lista de nominalizări. Deci, regulamentul nu prevede Listă scurtă, iar votul final nu aparține membrilor ca la Academie, Oscar. E dat de o mână de oameni, unii chiar parte în propuneri. Ar fi de râs, dacă n-ar fi de plâns.

Structura premiilor, aceeași de 33 de ani

Cel mai bun spectacol. Nu ar fi cazul să trecem la o categorizare comedie-dramă? Dramaturgie românească și străină? Cea mai bună scenografie!? Avansul tehnologic ar impune deja Categorie de efecte vizuale, de cinematografie sau cum vor ei să spună. Visual Scenery/Light designing. Cea mai bună coloană muzicală? NU? De ce? Muzică originală sau soundtrack sau orchestrație. Cum, spectacolele ar fi aceleași și fără? Păi, atunci, să se interzică plata drepturilor din bani publici. Cea mai bună coregrafie/mișcare scenică?! Mai ales că, acum, fizicalitatea și iureșul cinetic sînt cu mult peste standardele de altă dată. Costume? Chiar, în cele 160 de spectacole n-a fost nimic care să se ceară ochiului, frate, costumele astea trebuie premiate? Musical!? Deja cred că fiecare teatru de stat are un musical în repertoriu, plus independenții. În schimb, mențin două categorii închise, teatrul radiofonic și TV.

Ei bine, nu. UNITER a rămas la teatrul cu un regizor, ceva actori și cam atât

Nu pot spune decât PENIBIL. Nu numai că structural a rămas încremenită în timp, dar și ideologic. Și acest scandal a revelat publicului lucruri pe care cred că le bănuia, că e public deștept, însă greu de înțeles de ce s-a trenat într-o organizație formată din elită culturală. Pentru că, și aici au fost reacții la petiția pusă în circulație de regizoarea Carmen Lidia Vidu, mai multe, dar foarte diferite, să explic cum am văzut eu. Evident, cea mai importantă reacție, ca audiență, a fost a maestrului Purcărete, care, n-am să înțeleg, s-a simțit vizat personal de enunțul unui principiu. Sarcasmul a pus și mai mult gaz pe foc. Era clar pentru toată lumea că nu e ”vina” sa că a fost nominalizat. Arta sa e întotdeauna a sure bet. Știa că va crea emoții intense cu această scrisoare. Predică forma dialogului în interiorul UNITER, dar așa cum am arătat, fizic nu e posibilă. Ideologic nu e dorită. M-am interesat și am aflat, sînt membrii care n-au votat niciodată, primesc niște informări și gata. Repet, nu există rapoarte, procese verbale publice cum cere legislația. Eu sînt foarte curioasă să văd ce probleme a ridicat maestrul Purcărete și s-au și rezolvat. În răspuns, s-au primit precizări de la cele două teatre vizate, Iași și Craiova, niște comunicate pline de echilibru, respect, abordare matură a situației și chiar o dorință de dialog. Pe de altă parte, Dl. Tompa Gábor, teatrul Cluj Napoca, fără implicare directă, ( aici ) a venit cu un comunicat virulent, pe care nu înțeleg cum UNITER a decis să-l publice. Mă gândesc doar că era a lu șefu.

Dacă virulența asta e produsă de teatru, cred că e bine să-l oprim, eliminăm cauza.

În universul privat al dânsului, dl. Gábor poate spune orice, dar nu cu titlu oficial. Ce facem, așteptăm, în continuare, mesaje anti-semite, pro ruse, sau ce? Sînt uluită. Sper că nu numai eu. Din punctul meu de vedere, însă, totul a fost eclipsat de interviurile domnului președinte UNITER, Dragoș Buhagiar. Într-unul, spunea că cei care au semnat petiția, 2200, nu știu ce au semnat, ok, iar într-un altul, că juriul a nominalizat valoarea, nu știu de ce îl scuza, nu cred că cineva își închipuia altceva. Din cele 160 de spectacole niciunul semnat de o femeie sau vreun bărbat sub 50 de ani n-a avut valoare. Ceea ce e posibil! Lista de spectacole e necunoscută. Și numărul era necunoscut, a fost aruncat în public după începerea scandalului. Îl vom credita pe dl. Buhagiar când vom vedea și ce va face din ce zice, dar, mai ales, când va pune votul pentru premii în mâinile membrilor, ca la Academie, și, poate pentru liniștea dumnealui, să numere exact voturile care l-au ales. Câte fizic și câte mandatate? S-ar putea să capete altă perspectivă. Iar pentru spectatori, poate va crea acel spațiu teatral în care 160 de spectacole să aibă valoare și doar 3 să fie balast.

*Precizare: nu fac parte din nici o uniune, nu am contracte part/full time cu entități culturale de stat sau private.