Scanerele mobile din vămi pentru lupta împotriva contrabandei, defecte din 2016. Din 2018, nu mai sunt autorizate de funcționare/ Nici în 2020 nu au fost înregistrate progrese – raport Curtea de Conturi

Lupta împotriva contrabandei se desfășoară greu în România pentru că nu avem scanere mobile funcționale, dacă ne uităm la raportul Curții de Conturi pe 2019, asta în condițiile în care în 2018 și 2019 în România au fost înregistrate 316.608 intrări în țară a mijloacelor destinate transportului de marfă.
Este vorba despre sistemele ROBOSCAN/MIS.
Conform Curții de Conturi, aceste echipamente sunt defecte din august 2016 și nu au fost alocate fondurile necesare pentru mentenanță. Începând cu luna februarie 2018, echipamentele nu mai sunt autorizate pentru funcționare.
Referindu-se la anul 2020, Curtea de Conturi spune: „Nu au fost înregistrate progrese în modernizarea cu echipamente necesare activității vamale, starea de fapt a dotării cu echipamente nedistructive specifice fiind deplorabilă, organele vamale fiind în imposibilitate de a-și exercita unele atribuții de control al transporturilor de marfă”.
Florin Cîțu, în ianuarie 2020, când era ministru de Finanțe, spunea într-un interviu pentru Digi24, că scanerele „nu funcţionează, sunt de legendă aceste scanere în ANAF„.
„Se pare că nu au prea mers niciodată. În cel care a mers la un moment dat a intrat un TIR. E ireal”, a afirmat Cîțu.
„Una din soluţii este să facem ce fac cei din UE, să facem vămuirea la destinaţie, pentru că azi, tot controlul e la vama respectivă şi e greu de controlat. Dacă vămuirea se face la destinaţie, deciziile sunt mai uşor de controlat. Dacă ne încăpăţânăm să ţinem tot controlul la graniţă nu vom rezolva niciodată problema. Cu scanere, fără scanere, totdeauna e factorul uman acolo. Aici e decizia mea, vom găsi cea mai bună soluţie”, a explicat la vremea aceea Cîțu.
Anterior, în 2018, Eugen Teodorivici, când era ministru al Finanțelor spunea că România are 15 scanere mobile și niciunul nu funcționează, precizând că la vremea aceea era un singur scaner fix.
„Ele sunt stricate special. Mașinile în vamă loveau aceste scanere astfel încât să le decalibreze și să nu mai poată funcționa. Asta se întâmplă. Am bugetat la rectificare 200 de noi vameși care să vină, neafectați de sistem, să înceapă să lucreze. Mă gândesc și la un management pe care să-l asigure altcineva decât vama. Modul în care se fac verificările trebuie să aparțină altcuiva independent total de ceea ce înseamnă vama din România, cum se practică și în alte state”, a afirmat Teodorovici.
El spunea că a avut discuții la nivel înalt cu marile companii din lume care produc aceste scanere, chiar să și deschidă în România puncte, centre de formare chiar, și fabricarea unor componente.
„Polonia a deschis în septembrie a doua fabrică de componente pentru scanerele pe care le au în vămi, cu o companie chineză. Am prevăzut bani în buget pentru a cumpăra astfel de echipamente atât pentru reabilitare puncte vamale, echipamente fixe și echipamente mobile”, a precizat Teodorovici în 2018.
Ce a spus Teodorovici nu s-a concretizat, dacă ne uităm la raportul Curții de Conturi.