Sari direct la conținut

Scepticism inaintea intalnirii dintre reprezentantii BOR si ai bisericii ruse

HotNews.ro

Reprezentantii Patriarhiei Romane si ai celei Ruse se intalnesc, joi, la Manastirea Troian din Bulgaria, pentru a discuta problemele legate de hotararea Sinodului de la Bucuresti, privind crearea de trei noi eparhii in cadrul Mitropoliei Basarabiei, relateaza Rador.

Intalnire fara sperante

Agentia de presa noteaza ca intalnirea, care este prima intrunire oficiala intre reprezentantii celor doua biserici dupa o pauza de opt ani, este fara mari sperante in vederea rezolvarii problemei.

La intalnirea de joi, delegatia romana va sustine ca Republica Moldova nu a fost niciodata, in mod canonic, teritoriul Bisericii Ruse.

Episcopul roman Ciprian Campineanul, vicar patriarhal, a declarat, pentru Radio Romania Actualitati, ca sustinerea Mitropoliei Basarabiei este motivata de grija pentru binele spiritual al romanilor din Republica Moldova si respinge categoric afirmatia ca Biserica Ortodoxa Romana s-ar fi amestecat in teritoriul canonic al Bisericii Ortodoxe Ruse.

El a aratat ca doar conjuncturile istorice nefavorabile romanilor au facut ca aceasta parte de tara sa ajunga sub ocupatie tarista in 1812 si, apoi, sub ocupatie sovietica in 1944, ceea ce a dus la inglobarea ei in Biserica dominanta in tara respectiva.

Episcopul a mai adaugat ca Patriarhia Romana nu si-a dat niciodata acordul in vederea instrainarii teritoriului canonic al actualei Republici Moldova (vechea Basarabie) catre o alta biserica.

La randul sau, delegatia rusa este hotarata sa nu cedeze influenta bisericeasca in Republica Moldova, invocand respectarea canoanelor, care nu accepta existenta a doi episcopi ortodocsi in acelasi oras.

Relatii tensionate inca din 1992

Purtatorul de cuvant al Bisericii Ortodoxe Romane a precizat ca propunerea referitoare la o astfel de intalnire intre reprezentantii celor doua biserici, pe teritoriul unei tari ortodoxe, Serbia sau Bulgaria, a venit din partea Moscovei, Bucurestiul alegand, la randul sau, ca reuniunea sa se desfasoare in capitala bulgara Sofia.

Potrivit BBC, intalnirea ar fi trebuit sa aiba loc la Moscova dar, dupa decizia Sinodului Bisericii Ordodoxe Romane de a reactiva cele trei episcopii istorice din cadrul Mitropoliei Basarabiei, Patriarhia Rusa a refuzat sa mai gazduiasca intalnirea in capitala Rusiei.

Relatiile dintre cele doua Biserici au devenit tensionate in anul 1992, cand Patriarhia Romana a reactivat Mitropolia Basarabiei, dependenta canonic de Biserica Ortodoxa Romana.

Tensiunile s-au accentuat si mai mult in momentul in care Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a decis reactivarea a 7 noi episcopii.

Intre acestea figureaza Episcopia de Balti (fosta a Hotinului), cu sediul in orasul Balti, Episcopia Basarabiei de Sud (fosta Cetatea Alba-Ismail), cu sediul in orasul Cantemir, si Episcopia Ortodoxa a Dubasarilor si a toata Transnistria (fosta Misiunea Ortodoxa Romana din Transnistria), cu sediul la Dubasari.

Biserica Ortodoxa Rusa a cerut, la inceputul acestei luni, Patriarhiei Romane sa anuleze hotararea privind deschiderea celor trei eparhii in Republica Moldova, considerand ca aceasta ar cauza „prejudicii serioase, atat relatiilor reciproce dintre cele doua patriarhii, cat si unitatii ortodoxe in ansamblu”.

Decizia de reactivare sau reinfiintare a celor trei episcopii, fortate sa isi intrerupa activitatea in perioada sovietica, a provocat reactii dure si din partea Mitropoliei Moldovei de la Chisinau, dependenta canonic de Patriarhia Moscovei.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro