Scheletul din dulap (de Iulian Comanescu)</FONT

Stirea arestarii lui Liviu Man si a celorlalti patru manageri din reteaua locala de saptamanale „Gazeta” a fost intampinata de breasla jurnalistilor cu un amestec de consternare si satisfactie.

Clubul Roman de Presa (CRP) si un sindicat al jurnalistilor care iese la iveala poate de doua ori pe an, MediaSind, au considerat de cuviinta sa se exprime, public, in favoarea anchetei la care sunt supusi Liviu Man si compania.

CRP a afirmat ca descinderea mascatilor pe la casele managerilor de la „Gazete” si in redactii nu constituie un atentat la libertatea presei.

Or, daca descinderea nu e o problema a breslei, de ce mai vorbeste despre ea CRP? De ce nu da comunicate, de pilda, cu privire la faptul ca teorema lui Pitagora nu constituie un atentat la libertatea presei?

Motivul nu poate fi decat acela ca CRP doreste o delimitare de Liviu Man, reteaua „Gazeta” si reputatia proasta dobandita de aceste publicatii in timp. Si daca e vorba despre delimitare, inseamna ca „Gazetele” si CRP au si ceva in comun.

Acest „ceva” se poate referi la multitudinea de cazuri preluate de ziarele centrale din publicatii locale precum reteaua „Gazetelor”. Uneori, oamenii care lucrau la „Gazete” au reluat subiectele in chip de corespondenti locali. Alteori, presa de la Bucuresti s-a inspirat din ele, pomenind sau nu publicatia locala de unde a pornit respectivul scandal.

Insa acelasi „ceva” se mai poate numi, de pilda, Sorin Rosca Stanescu, notabil al CRP, cel care i-a francizat lui Liviu Man „Ziua” prin anii ‘90, si care are si el o povara grea de dus: acuzatia de anul trecut a presedintelui Basescu, care se referea la ceva foarte asemanator cu problemele cu justitia ale lui Man: amenintare.

Nu mai e cazul sa pomenim despre reputatie in general si despre modul cum amestecau atributiile de redactor-sef cu cele de director de publicitate sefii de gazete din vechea generatie, inclusiv presedintele CRP, Cristian Tudor Popescu.

Cand cu stupida moarte a maicutei Irina de la Tanacu, Biserica Ortodoxa Romana a reactionat printr-un comunicat in care isi exprima stupoarea ca astfel de lucruri se pot petrece. Se pot petrece intr-un schit dintr-o manastire care apartine chiar stupefiatei Biserici Ortodoxe, trebuie sa subliniem.

E ca si cum te-ai declara consternat de faptul ca ai descoperit un schelet in bufetul din propria bucatarie. Or, daca e sa mutam comparatia la istoria cu „Gazetele”, o putem cizela putin: scheletele vorbesc.