Schimbare de registru pentru un actor important: De la „Game of Thrones” la filmul cu vampiri „Good Bad & Undead”
Actorii Jason Momoa şi Peter Dinklage, care au jucat împreună în serialul „Game of Thrones”, se află în negocieri pentru roluri în filmul cu vampiri „Good Bad & Undead”, pregătit de Legendary.
Pe lângă partea de interpretare, cei doi discută şi eventualitatea de a produce filmul, scrie Variety.
Dinklage va fi Van Helsing, ultimul dintr-o serie de vânători de vampiri. El are o relaţie tensionată cu personajul interpretat de Momoa, care a jurat să nu mai ucidă vreodată. Împreună, ei prezintă o escrocherie din oraş în oraş, Van Helsing pretinzând că îl distruge pe vampir pentru bani, dar ajung să fie fugari după ce o recompensă uriaşă este oferită pentru vampir.
Studioul a anunţat miercuri că Max Barbakow („Palm Springs”) va regiza filmul bazat pe ideea originală a lui Mark Swift şi Damian Shannon.
Legendary a spus despre film că este un „«Midnight Run» în lumea lui Bram Stoker”.
Cel mai recent film al lui Barbakow, „Palm Springs”, a stabilit un record pentru cel mai bine vândut film din istoria Sundance, el fiind cumpărat de Neon şi Hulu la ediţia de anul acesta a festivalului pentru 17,5 milioane de dolari. Regizorul a mai semnat „The Duke” şi „Mommy, I’m a Bastard”.
Dinklage a jucat în „Game of Thrones” (HBO), rol care i-a adus 4 premii Emmy, dar şi în „My Dinner With Hervé”, „Avengers: Infinity War” şi „X-Men: Days of Future Past”.
Momoa, după filme ca „Justice League” şi „Aquaman”, va putea fi văzut în „Dune”, programat să fie lansat anul acesta, şi recent a încheiat producţia pentru „Sweet Girl” (Netflix), transmite News.ro.
View this post on InstagramA post shared by Jason Momoa (@prideofgypsies) on May 13, 2020 at 1:10pm PDT