Sari direct la conținut

Schimbare importantă la Antena 1. Cine va prezenta noul sezon X Factor

HotNews.ro
Schimbare importantă la Antena 1. Cine va prezenta noul sezon X Factor
X Factor, foto: Facebook/X Factor

Sezonul cu numărul 11 al emisiunii X Factor, care începe în toamnă, îl va avea ca prezentator pe omul de radio și televiziune Mihai Morar. Nu este pentru prima dată când Mihai Morar face parte din echipa X Factor. El a fost jurat în primul sezon al emisiunii de pe Antena 1. 

„Unul dintre cei mai cunoscuţi oameni de radio din România, gazda matinalului de la Radio ZU şi realizatorul unuia dintre cele mai de succes podcasturi româneşti – Fain şi simplu, Mihai Morar a acceptat provocarea de a reveni pe scena X Factor, de data aceasta în calitate de prezentator. Omul de televiziune are în palmares statutul de mentor câştigător al primului sezon al emisiunii, alături de concurentul său, Andrei Leonte, chiar pe 1 ianuarie 2012”, a anunțat luni Antena 1. 

„Am fost parte din primul sezon X Factor România… știu, aproape nici eu nu mai țin minte că l-am și câstigat. Mă întorc după 13 ani, pentru că nu îmi place să las lucrurile neterminate. De data asta ca prezentator. De fapt, ca povestitor. Pentru că, în noul X FACTOR, cel mai important câştig, pe lângă vocile wow,  vor fi poveștile concurenților. Asta e treaba mea: să arăt story-urile din care se naşte o poveste de succes”, a declarat Mihai Morar. 

Primele sezoane ale show-ului muzical de pe Antena 1 au fost prezentate de Dani Oțil și Răzvan Simion, excepție făcând sezonul 8, care a fost prezentat de Mihai Bendeac și Vlad Drăgulin. 

Schimbări și în juriul X Factor

X Factor, sezonul 11, va reveni pe Antena 1, însă cu o nouă echipă de jurați: Delia, Puya, Marius Moga și Ștefan Bănică

Delia și Ștefan Bănică au făcut parte din echipa de jurați și în sezonul 10 al emisiunii, însă alături de ei s-au aflat atunci Loredana Groza și Florin Ristei.

„Voci extraordinare şi poveşti deosebite de viaţă se vor regăsi în sezonul spectacol al talent show-ului de la Antena 1, singurul format în care pot participa atât solişti, cât şi grupuri la început de carieră”, anunța în iulie Antena 1. 

INTERVIURILE HotNews.ro