Sari direct la conținut

Science News: Îmbătrânirea oamenilor va deveni reversibilă în mai puțin de 20 de ani, spune un genetician de top de la Harvard

HotNews.ro
Profesorul George Church de la Harvard, Foto: YouTube
Profesorul George Church de la Harvard, Foto: YouTube

Până acum, îmbătrânirea a fost inversată doar la șoareci. Vom ști în curând dacă metoda dă rezultate la cockeri spanieli. Profesorul George Church, care conduce 100 de oameni de știință într-un laborator de la Harvard Medical School, crede că va fi disponibilă pentru oameni în mai puțin de 20 de ani.

Laboratorul lui Church lucrează și la eliminarea maladiilor genetice și la a-i face pe oameni imuni la toți virușii. Asemenea poiecte nu sunt nerealiste, spune el: „Îmbătrânirea reversibilă este un fapt care a fost dovedit în opt moduri diferite la animale”. Procesul nu implică modificarea genelor. De fapt se adaugă gene. „Funcția genetică încetinește, așa că o stimulăm prin introducerea unor gene suplimentare”. Acestea au fost adăugate la șoareci ca să le îmbunătățească funcțiile cardiace și renale, precum și conținutul de glucoză din sânge.

La Universitatea Tuft, un program pilot va încerca să-l trateze pe spanielul Shadow cu o terapie genetică pentru un tip de boală de inimă. Și un grup de cercetători de la Universitatea Pennsylvania lucrează la o terapie genetică pentru câini, după cum informează Wall Street Journal. Unele proiecte încearcă să învețe de la câini despre îmbătrânirea umană, iar altele tratează câini cu terapii care au fost utilizate de oameni. „Produsele veterinare pot fi la câțiva ani distanță, iar apoi ne vor mai trebui cam 10 ani pentru a parcurge testele clinice pe oameni”, afirmă cu optimism George Church. (newser.com)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro